Tin minte ca tatal celei mai bune prietene din copilarie ne-a urcat intr-o iarna pe sanie, a inceput sa alerge cu noi si apoi a eliberat saniuta pe strada pustie poleita cu gheata. Credeam ca n-o sa ma mai opresc.

Mi se spune, eu nu mai tin minte, ca odata, cand eram la bunici la tara in Ceatalchioi, m-am bagat printre oi si m-am dus cu ele. Ma simteam bine printre „fete”, dar inima bunicii crapase de spaima. Ma striga aplecata peste fantana, ma cauta la Dunare, dar eu eram cu oile. M-a adus ciobanu inapoi si i-a adus si bunicii sufletul la loc.

Bunicul sforaia tare cand dormea pe lijanca. Eu aveam o cana cu o rata. Cana se numea Mac-Mac. M-am dus si i-am dat cu Mac-Mac in cap ca sa nu mai sforaie. Bunicul s-a trezit si a facut din Mac-Mac cioburi.

Bunica facea lapte prins. Aveau caimac de aur.

Nu mi-e frica de apa pentru ca ma arunca unchi-miu in Dunare. Stiam sa tin fraiele la caruta, dar pe Luta, iapa din curte, imi era frica s-o calaresc.

Odata, am cules ciuperci cu bunica dupa ploaie.

Celalalt bunic, din Constanta, zicea cele mai frumoase povesti. Tin minte ca imi spunea de un om care avea o piscina in mijlocul casei. Bunicul avea o astfel de imaginatie. El adormea inainte sa termine povestea, dar eu si acum ma gandesc la piscina aia din mijlocul casei.

De ziua mea, maica-mea imi facea un tort cu ananas si frisca si il facea si de Anul Nou. Dintre toate torturile pe care le face si acum, ala imi place cel mai tare.

Nu e timp pentru toate, o sa sar vreo 25 de ani, dar am adunat multe si tot adun, si cu cat merg in mai multe locuri, „colectia” se face tot mai mare. Ultimele sosite sunt doua orase din Germania, Luneburg si Bremen, pe care le-am vazut dupa ce am stat cateva zile in Hamburg, una dintre cele mai frumoase amintiri ale acestei veri.

Mereu am zis ca Germania nu-mi place, dar ma mint singura.

Am mancat cele mai bune mere de anul acesta luate din piata din Luneburg. Am luat doua sacose pline si a doua zi regretam ca nu mi-am luat mai multe. Merele acelea de-ti explodeaza in gura, acre, tari, perfecte. Nu stiai ce sa mai mananci din piata aia. Mi-am luat prajitura cu mac si o rulada cu carne si niste cepe murate. Paine am luat. Cea mai buna paine. Neagra ca o tigancusa.

Citește și:  TOP 15 lucruri de facut prin Milano

In Luneburg sunt cele mai frumoase case. Intr-una dintre ele un copil canta la pian. Fiecare cu flori in fata, fiecare o poveste.

In Biserica mare, era o lumina ca o miere. Un om de acolo ne-a lasat sa ne urcam pana sus si fara voia lui am intrat sa vedem cum arata pantecul unei orgi. Dar lumina aceea era minunea.

Si mai era ca o minune wurstul pe care l-am mancat pe o tejghea alaturi de localnici. Nimic pretios, dar am invatat ca dupa toate lucrurile bune pe care le-am mancat in viata mea, tot pofta de cartofi prajiti cu branza, vinete si salata de rosii mi se face. Nu am visat in veci la caviar.

Un zid avea o urecehe mare lipita pe el. Luneburg e mic, dar toata lumea  stie ce faci. Si in toata cumintenia aia, nu stiu cum naiba dar pe o strada, intre doua magazine frecventate de batranele respectabile, era si un sex-shop. Poate nu erau chiar asa respectabile.

In Bremen, in Biserica Offene sunt cele mai frumoase vitralii iar Schnoor, cartierul medieval, este un vis. Stiu ca am debitat cogeamite cliseul, dar locul ala este cea mai fidela intruchipare a unui vis din cate mi-a fost dat mie sa vad. Eu stau in Pantelimon. Nici macar. Un altfel de vis, tot medieval.

Am mancat la Teestübchen in Schnoor. Am mancat crema de busuioc si mazare cu somon afumat si iaurt si am mai mancat waffles cu rote grutze (un fel de gem de fructe de padure) si vanilie.

Nu stiu cum unele lucruri stau cu tine si altele parca nu au fost niciodata, dar eu o sa raman cu merele pietroase si cu lumina aceea din biserica din Luneburg, cu casele perfecte in care nu voi locui niciodata si cu gustul de fructe de padure pe desertul caldut din Bremen.

Restul sunt detalii, dar acestea toate intra la „colectie”, langa spaima bunicii si oile alea, tortul cu ananas facut de maica-mea si povestea cu piscina din mijlocul casei spusa de bunicul.

3 comentarii

Reply

Vrei sa plang? Trei bunici nu mai sunt, una da. Ii voi citi si ei acest reportaj, se va bucura. Lucrurile vazute, evenimentele traite de tine nu vor pleca, ai tu grija sa le impartasesti cu noi prin scris..

Reply

Flori, culoare, case frumoase si bine ingrijite, drumuri cu piatra cubica .. Sa tot traiesti!

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.