Daca stati in zona Piata Muncii si va ganditi intr-o zi sa mergeti la restaurantul grecesc Zorba de pe bulevardul Decebal, mai bine stati cuminti in casa. Daca un prieten va invita sa mancati acolo, inseamna pur si simplu ca nu va este prieten cu adevarat. Daca cineva vrea sa va faca o cinste acolo, intrebati-l daca a luat salariul recent. Cred ca v-ati prins ca nu este chiar cel mai bun loc de mancat ceva tipic grecesc din oras, dar va spunem si de ce, desi nu cred ca veti citi mai departe de acest paragraf.

Actualul restaurant Zorba este fostul El Greco. Noi la El Greco nu am apucat sa mergem, dar am fost saptamana trecuta la Zorba si n-o sa mai cadem in pacat din nou.

Locul este frumos si aranjat cu mult bun gust. Culori calde, beige, alb, bleu, mobilier dichisit din lemn, mese acoperite cu fete  albe, tacamuri curate, decoratiuni interioare de inspiratie mediteraneana, toate te duc cu gandul la Grecia, iar Grecia este un gand tare, tare frumos.

Ideea este ca sunt mai multe indicii care-ti dau de inteles ca ceva nu este in regula acolo. In primul rand locul este gol de cele mai multe ori. Asa a fost si cand am ajuns noi. Dupa ce ne-am asezat la masa, muzica a fost data un pic mai tare iar lumina difuza s-a transformat intr-una mai intensa. Mi-a placut acest lucru. Mi s-a parut ca ne-au acordat atentie in acest fel.

Citește și:  La Mike's Pub gasesti de toate pentru toti

Sub aceasta noua lumina am deschis meniurile hamesiti cum eram si acolo se ascundea cosmarul. O salata greceasca era 26 de lei, un tzatziki 11 lei, o portie amarata de cartofi prajiti 11 lei, un souvlaki 21 de lei. Dar stati! Souvlakiul nu este souvlakiul pe care-l iubim cu totii, adica format din frigarui, cartofei, tzatziki si pita. Nu, este compus doar din frigarui. Asa ca daca va doriti un souvlaki complet trebuie sa scoateti din buzunar cam 50 de lei, ceea ce sincer este o avere.

Din motive necunoscute am insistat sa ramanem. Acum traim pe datorie si cu camatarii la usa. Am mers mai departe crezand ca daca este atat de scump, va fi ceva deosebit. Este o greseala pe care imi tot spun sa n-o mai fac, dar pana la urma esti pur si simplu curios sa vezi cum poate sa fie o salata greceasca de 26 de lei. Curiozitatea se plateste, dar o singura data din pacate pentru Zorba, care banuiesc ca d-aia este singur, atat de singur mereu.

Salata greceasca de 26 de lei era compusa dintr-o rosie obosita si tare, saraca de ea, multa ceapa, niste castraveti si niste firimituri de branza, sa spunem feta. Souvlakiul era compus numai din doua frigarui pricajite, doua frigarui pricajite care costau insa 21 de lei. Pentru 11 lei ne-au adus o mana de cartofi prajiti. Musacaua de aproape 30 de lei era si ea mica si nu se compara cu musacaua pe care o mananci la greci acasa la care numai daca te uiti simti ca ai pus pe tine 5 kilograme.

Citește și:  Ota, locul cu cea mai buna ciorba din oras

Nu este nimic in neregula cu a cere ceva mai mult pentru bucatele tale, dar este tare gresit sa nu compensezi prin calitate si, eventual, cantitate diferenta de pret. Daca ridici pretul, automat ridici si asteptarile, pentru ca nu este nimeni nebun la cap sa dea o traista de bani pe nimic. Pur si simplu nu poti sa ceri 26 de lei pe o rosie tare cu ceapa si niste branza pe deasupra si nici 21 de lei pe 8 bucatele de carne infipte intr-o scobitoare. De pretul cartofilor nici nu mai amintesc. Nu este o treaba de genul romanul vrea mult si ieftin, ci este mai mult ceva de genul m-am saturat sa iau tepe iar mancatul la restaurantul Zorba intra cu brio in acesta categorie. De cate ori am fost in Grecia si am mancat, nu mi s-a parut scump, iar daca a fost ceva mai scump, nu am regretat niciun banut pentru ca mancarea era delicioasa. In plus, de fiecare data grecii sunt gazde bune, au grija sa-ti aduca ceva din partea casei, au grija sa-ti fie bine, pentru ca la final sa le fie si lor bine. Ma tem ca la Zorba lucrurile nu vor arata chiar asa de bine pe termen lung daca o tin tot asa.

Citește și:  Despre thai contemporan la Kunnai

Degeaba arata locul ingrijit si degeaba chelnerii sunt cu zambetul pe buze si amabili, daca la final ceea ce iti aduc in farfurie este un mare sentiment de teapa asezonat cu niste rabdari prajite.

[schema type=”review” rev_name=”Restaurant Zorba” rev_body=”Chelneri amabili si zambtori dar mancarea este scumpa si portiile sunt mici. ” author=”logout.ro” pubdate=”2013-02-06″ user_review=”2″ min_review=”0″ max_review=”5″ ]

Articole pe acelasi subiect:

A la Turca sau unde mâncăm ieftin și bun în Bucure... Pentru că am fost acuzați că scriem numai despre locuri ieftine din București fără a avea rafinamentul de a testa cine știe ce fandoseli gastro cu par...
Experienta la un restaurant cu o stea Michelin: Ho... De la orez cu lapte la o stea Michelin Fiecare dintre noi are un plan pentru anii de pensie. Foarte pe scurt, al meu este să gătesc pentru toți din f...
Alt Shift sau Shift Pub, ca sunt confuz? Mereu am confundat Alt Shift cu Shift Pub de langa Piata Lahovari. Cand imi ziceau prietenii ca se duc la Alt Shift, eu le raspundeam ceva de genul: "...

7 comentarii

Reply

El Greco era super tare pe vremuri. Bine ca am aflat ca s-a transformat intr-o Zorba romaneasca, ca aveam de gand sa ma duc…Evident acum nu ma mai duc, ca am suficienti camatari la usa…

Reply

Bine ca nu v-au pus sa platiti si ceva datorii grecesti, pe linga merindele alea obosite. Oricum, rosiile is printre cele mai stupide legume posibile.

Reply

Poate Zorba-Ciorba astia sunt mana in mana cu Guvernul grecesc si vor sa ne convinga sa mergem tocmai pana in Grecia ca sa mancam un tzatziki bun sau niste creveti saganaki:)…

Reply

Cred ca este cazul sa va cumparati o carte de bucate sau mai bine sa-l convingeti pe Narcis sa gateasca pentru voi si veti vedea cum se aseaza banut peste banut iar despre camatari la usa … amintiri urate.

Reply

crezi ca toti stau cu cartea de bucate in fata, asa cum stai tu ? Nu,1 la 100 hai poate ,poate ca restul trec din restauran in restaurant si servesc ce vor …De ce trebuie sa pierd timp gatind si sa spal vase ? Sac!

Reply

„Reclama este sufletul comertului” ma refer la ultima fraza in care ne-ai prezentat pe scurt ceva pozitiv despre chelneri , tinuta lor, zambet amabilitate etc. Macar atat ca-ncolo totul este consum de timp,bani si sanatate…asta este,vrei mergi , daca nu iti faci acasa si gata…..

Reply

Pai prieteni, DECEBAL E MAI TARE IN CAFENELE SI RESTAURANTE DECAT DOROBANTI,DAR VOI NU STIATI, VREI UN PRANZ SAU O CINA IEFTINA IN ORAS MERGEI LA UNIRII SHOPING CENTER….EVENTUAL LA *IMPINGE TAVA* :))) MULTA BAFTA BOGATILOR

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.