Vacanta la Roma. II

Am ramas la Vatican si Basilica Sfantu Petru…

Nu este un loc mai bun pentru a reveni cu picioarele pe pamant decat Piazza Navona, situata foarte aproape de Basilica Sfantu Petru. In sfarsit, lumea si-a recapatat glasul. Piazza este cunoscuta pentru cele trei fantani superbe care o impodobesc si pentru faptul ca a devenit un fel de cartier general al pictorilor italieni. Pe margine locul este pazit de cafenele, restaurante, chioscuri de inghetata. Sfatul meu este sa nu mancati chiar in piata, ci sa aveti rabdare sa mergeti pe strazile secundare. Mancarea va fi mai buna si mai ieftina. Noi ne-am oprit in doua locuri. Intr-unul am mancat o ciorba, daca va vine sa credeti, am baut un vin rosu bun, am luat o focaccia, niste cartofi la cuptor si niste carnita. Nu am fost tare inspirati, recunosc, dar masa a fost buna iar chelnerita a fost vorbareata si draguta, cu o voce calda ca un soare. In plus ne-a adus o aeroterma langa picioare pentru ca afara incepuse sa ploua, ceea ce ne-a topit instant.

Apoi am fost la o cofetarie unde am mancat un cheesecake si am baut o cafea mica si tare de ti-o luau talpile la goana.

Din Piazza Navona ajungeti tare repede la Pantheon care, ghiciti ce, se afla tot intr-o piata, unde ghiciti ce se intampla? Lumea sta de vorba la terase, gesticuleaza, rade zgomotos, bea cafea, se uita la femei frumoase. Pantheonul este cea mai bine conservata cladire veche din Roma. A fost construita de regele Hadrian in 119-128 ca un templu inchinat celor mai importante 12 zeitati ale vremurilor. 119. Adica acum 2000 de ani. Romania nu era autostrazi peste munti, iar acum 2000 de ani niste oameni au construit acest templu. Iti bei gura de cafea si taci un pic, doar ca sa incerci sa-ti imaginezi, doar ca sa te intrebi cum? Roma este un astfel de oras, ca un fel de om siret, care te trage de limba, rade cu tine, dar la un moment dat te lasa fara cuvinte.

Sa nu devenim totusi prea gravi si cu banii ramasi sa dam o fuga pana la Fontana di Trevi. Acolo clar nu ne mai auzim gandurile. La fel de clar este ca niciodata nu veti avea o poza facuta doar cu voi si cu fantana. Locul este plin de oameni mereu, indiferent de ora, asa ca obisnuiti-va cu ideea ca veti avea o poza cu voi si inca 586 de persoane. Aruncati banutul si mergeti mai departe spre Piazza di Spagna 🙂

V-am spus ca sunt multe piete de vazut intr-o vacanta la Roma si este normal sa fie asa din moment ce oamenii aia nu par a face altceva decat sa bea cafea si sa vorbeasca. Piazza di Spagna este faimoasa pentru scarile sale care sunt mereu pline de oameni, de tineri care-si fac poze, de batrani care se odihnesc, de turisti care-si consulta hartile, de vanzatori de prostii, de politisti. Scarile din Piazza din Spagna sunt o comunitate in sine.

Am mers ceva, nu? Poate ar fi bine sa ne odihnim un pic si sa mancam ceva bun. Am ajuns la un restaurant, Ginger pe numele sau, in apropiere de Piazza di Spagna. Vi-l recomand din toata inima pentru ca este ceva diferit. Cand intrati in el, aveti impresia ca pasiti intr-un magazin de fructe si legume. Toate verdeturile proaspete sunt aranjate in rafturi si doar asteapta sa fie stoarse, zdrobite, amestecate, inghetate, orice numai sa ajunga la voi in farfurie. De tavan sunt agatate ciolane mari de prosciutto, iar in vitrina se lafaie bucati indecente de mozzarella. Noi ne-am luat un platou cu mozzarella si prosciutto. Mozzarella zdravana si alba, de-ti umplea gura de arome si prosciutto bine facut de ti se topea in gura. Pe langa aceastea au mai venit niste frunze de salata si cateva rosioare care nu au ramas deloc stinghere. Specialitatea locului sunt salatele care vin in niste vase mari ca niste ghivece de flori, dar asta nu inseamna ca nu puteti sa va continuati comportamentul carnivor. La desert ne-am luat un tiramisu si o negresa si aici s-a cam terminat povestea siluetei mele. Mi-a facut placere draga mea, dar ciocolata a invins. Adio talie supla, bine ati venit in viata mea blugi largi. Dupa a urmat si un pahar cu vin rosu asa ca abia mai puteam vorbi. Normal, italienii de langa noi nu aveau nimic, desi mancasera dublu. Cred ca prin gesticulatul acela incontrolabil isi ard caloriile.

Pentru final am pastrat Colosseumul. Tot de 2000 de ani asculta vorbele romanilor si ale milioanelor de turisti care nu mai contenesc in a-i face complimente. Aici este centrul, ne-a spus intr-un an o ghida, si cand zicea acest lucru nu cred ca se referea numai la centrul Romei sau al Italiei. Nu am putut atunci s-o contrazic. Nu stiu daca as putea acum. De la Colosseum, trebuie sa platiti 10 euro si sa mergeti la Il Palatino. Am zis trebuie, bagati de seama. Il Palatino imi place mai mult decat Colosseumul si cred ca este pe aceeasi treapta in preferintele mele cu Castel Sant’ Angelo. Il Palatino este un parc imens, daca vreti, plin de ruinele unor vremuri poate mai bune decat alte noastre, in care se construia mai trainic. Este un loc in care te poti pierde si in care poti sta o zi intreaga, doar asa uitandu-te in gol la Roma.

Citeam recent un articol despre faptul ca din ce in ce mai multe femei italiene aleg sa nu mai aiba copii, iar daca va uitati cu atentie veti vedea ca in Italia dati peste mai putini pusti decat in alte state. Aproape un sfert dintre femeile din Italia isi termina anii fertili fara urmasi. La francezi procentul este de 10%. Misiunea de mama este foarte grea in Italia in contextul in care rolul ei in familie este bine definit, poate prea bine definit, iar barbatii le ajuta mai putin in comparatie cu alte natii. Jumatate din tinerii cu varste intre 24 si 35 de ani stau cu parintii, probabil si pentru faptul ca nimeni nu face paste ca mama iar discutia inceputa cu tata acum 15 ani despre un meci de fotbal inca nu s-a terminat.  Criza si-a spus si ea cuvantul ei.

De ce va zic aceste lucruri?

Pentru ca mi se pare ireal gandul ca in cateva zeci de ani pietele din Roma, facute pentru vorbit, sa fie aproape goale si tacute. Poate or vorbi altii, dar daca nu auzi italiana curgand suvoaie pe langa tine, degeaba. Cand auzi limba asta frumoasa si zglobie, iti vine sa bei o cafea, iti vine sa te uiti zambind la lume. Nu ar fi acelasi lucru daca deodata in Piazza di Spagna s-ar vorbi germana. Ne-am apuca toti de reparat ceva. Nici nu pot sa-mi imaginez ca acel dolce far’ niente atat de vanat de noi toti oamenii din alte parti ar putea deveni efectiv un far’ niente tacut. Asa ca rugamintea mea catre toti barbatii italieni este sa vorbeasca mai putin despre fotbal, sa munceasca un pic mai mult, sa dea cu aspiratorul prin case si sa lucreze un pic la acel procent de 25% de femei fara copii. Nu de alta, dar daca Roma devine tacuta, noi, ceilalti, de la cine mai invatam sa vorbim?

Cititi si prima parte din Vacanta la Roma.