Maccheroni, o diviziune a muncii perfecta

Prima data am fost la Maccheroni in urma cu cativa ani cred, cand inca mai avea sediul pe Smardan in Centrul Vechi intr-un loc atat de mic incat abia incapeau 5-6 mese. Mi-a placut din prima pentru ca de obicei imi sunt la inima restaurantele mici din motive cat se poate de normale: nu astepti o eternitate pentru ca cineva sa te bage in seama, de obicei muzica se aude undeva in surdina iar daca vrei inca un pahar de vin nu trebuie sa faci altceva decat sa ridici capul din farfurie. Imi mai placea acolo ospatarul. Un domn in varsta care avea grija de toata lumea si care lasa impresia ca este mai mult decat omul care-ti aduce mancarea pe masa. Toate acestea sunt insa in plan secund pentru ca alta era vedeta la Maccheroni: mancarea aromata care-ti facea dintr-o data ziua mai buna.

De ceva vreme, Maccheroni s-a mutat o strada mai incolo sau mai incoace, cum vreti, adica a ajuns de pe Smardan pe Franceza chiar fata in fata cu Divan, restaurant pe care va recomand sa-l evitati. Tot micut a ramas Maccheroni si slava Domnului ca nu s-a transformat intr-o hala. Cateva mese, cu fete curate si cu tacamuri sclipitoare, isi asteapta clientii, care din cate am observat sunt destul de fideli. Din difuzoare iese o muzica italieneasca frumoasa si zglobie, dar doar cat sa faca atmosfera, nu sa ucida conversatia. Chelnerii sunt curat imbracati, cu camasi calcate bine, dar deloc scortosi in atitudine. Am fost in atatea locuri in care pur si simplu ti se arunca in fata farfuria cu mancare, incat cand dai de un restaurant  in care esti tratat ca un om incerci la inceput o impresie nenaturala.  Obisnuiti-va cu ea si lasati-va cocolositi.

Meniul de la Maccheroni nu este foarte variat, dar cu stomacul gol nu aveti cum sa plecati pentru ca au si vita iscusit gatita cu hribi, si pui cu ciuperci, si un meniu mare cu fructe de mare.

Noi am inceput cu un pahar de vin rosu, sec. Vin tare bun, 13 de lei paharul, care nu lasa urme insangerate pe sticla asa cum am vazut la alte case. Cu greu ne-am decis ce sa luam de mancare, dar pana lu urma am ales: clatite la cuptor cu urda si spanac (18 lei/portie) racorite cu salate de rosii cu parmezan si masline (9 lei/portie), piept de pui cu ciuperci (25 de lei/portia) acompaniat de niste broccoli (10 lei/portia). La desert  am fi vrut un tiramisu, dar din pacate nu mai era. Nu mai era nici sosul de hribi pentru vita motiv pentru care am ales pieptul de pui.

Nu a durat mult si comanda a venit. Clatitele proaspte cu o crusta rumena pe desupra adaposteau urda si spanacul invelite in aluat. Vin cate doua la portie sa-si tina de urat si credeti-ma ca nu aveti nevoie de mai multe. Salata de rosii aromata cu parmezanul adevarat de deasupra a mers de minune cu clatitele acelea bine crescute si infierbantate in cuptor. Puiul si el tare bun, imbracat cu un sos gros plin de ciuperci. Am mai luat si o focaccia cu rozmarin pentru ca era mai mare pacatul de tot sosul ala sa ramana singur in farfurie. Am mancat pe saturate bucate bune pe care le-am mai stropit cu cateva pahare de vin la un pranz care cred ca a durat aproape trei ore. Atat de calma este atmosfera incat nici nu-ti dai seama cand trece timpul vorbind despre viitorul presei scrise, leacuri pentru boli, conspiratii politice si calatorii in spatiu. Si nu vine nimeni sa se uite in farfuria ta sau sa te intrebe daca mai vrei ceva. Nu. Fiecare isi vede de treaba lui, oaspetii cu mancatul si vorbitul, ospatarii cu adusul bucatelor si al bauturii, iar muzica isi face si ea simtita prezenta delicata la conversatie. O diviziune a muncii perfecta as spune la Maccheroni. Ia mergeti sa vedeti de nu-i asa si o sa simtit cu o sa vi se lumineze ziua.

Cu o singura dilema am ramas: unde este totusi domnul putin mai in varsta care-i intampina pe meseni la micul Maccheroni din Smardan?

[schema type=”review” rev_name=”Restaurant Maccheroni” rev_body=”In concluzie, micutul restaurant Maccheroni este un loc cu adevarat special unde mancarea este excelenta si servirea ireprosabila. Un mic minus pentru absenta vitei cu sos de hribi.” author=”logout.ro” pubdate=”2012-03-29″ user_review=”4.5″ min_review=”0″ max_review=”5″ ]

4 thoughts on “Maccheroni, o diviziune a muncii perfecta”

  1. desi tocmai ce-am mincat, mi-ai facut pofta de o ingurgitare repetitiva. noroc ca nu-s gurmand, altfel as ajunge sa am problemele pe care le-am observat la unii prieteni gurmanzi: incontrolabile luari ingreutate (sic!), respiratii greoaie si un viitor sumbru, sedentar.:)

  2. Sa te cred pe cuvant? Cum ai putut sa mananci atat fie si in 3 ore? De acolo ai plecat la sala de sport sau bazin de inot? Oricum descrierea de nota 10. Sper sa citeasca si patronul aceasta super reclama si sa ai asigurata intrarea libera. SPER!

  3. Am facut si eu clatite umplute cu spanac si branza dulce. De fapt am experimentat mai multe bucate despre care am citit in randurile tale. Mereu am fost incantata. Singurul lucru care a lipsit a fost atmosfera de restaurant. Stii ,dupa ce stai in picioare intre aragaz , masa, frigider nu prea mai ai gustul bucatelor. De aceea este bine ca cei pentru care gatesti sa te laude putin, nu?

  4. M-ai facut curioasa. Cu pima ocazie voi merge sa mananc ceva acolo. Chiar asa nimic nelalocul lui? Bravo lor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *