Bratislava e acel Mos Nicolae de care toti avem nevoie

Cam intr-o ora ajungi din Viena in Bratislava, nu mai mult. Este un autobuz in care primesti niste ape pitici, ca si cum te-ar pregati pentru micul oras pe care o sa-l vezi in cateva ore, nu mai mult.

Era mai cand am ajuns prima data in Bratislava. Ciudata luna, ca varsta de 17 ani. Nu esti nici mic, dar nici nu poti sa ai carnet de sofer. In mai nu e nici primavara, dar nici cald nu e.

Bratislava nu este insa undeva la mijloc, este frumoasa si atat. Orasul este capitala Slovaciei din 1993, preluand acest „mandat” dupa dezmembrarea Cehoslovaciei.  Este un oras care creste, care-si atrage investitorii prin taxe mici si-i bucura pe tineri cu o viteza buna a internetului, dar si prin preturi decente. Pe mine m-a bucurat prin simtul umorului si prin frumusetea cladirilor, prin atentia la detalii. Nu ma asteptam la ironii fine, dar le-am gasit.

Tot trecand pe langa blocuri gri si graffiti-uri reusite, fara niciun anunt, ne-am trezit in Piata Centrala. Acolo sunt mai multe cladiri administrative, inclusiv un Oficiu de Turism, una dintre ele avand un acoperis verde ca un smarald imens. Iar mie nicio piatra nu-mi place mai mult decat smaraldul.

Daca dantela era din vremurile acelea, bicicleta fixa montata in mijlocul pietei era din vremurile noastre. Ne-am hlizit ceva pedaland pe ea. Imi plac mult orasele care stiu sa devina prietenoase prin aceste mici siretlicuri care te fac sa interactionezi cu arhitectura din jurul tau. Bratislava este isteata tare si are o tolba plina de astfel de trucuri cum ar fi statui in forma de om cu o palarie interesanta sau de muncitor care iese din gura de canalizare.

Ne-am oprit la o cafenea chiar in Piata Centrala si acolo am baut o ciocolata calda de toata bunatatea, plus ceva chili piscacios prin ea. Apoi am nimerit intr-un minunat second-hand de unde mi-am luat niste pantaloni Escada pe care nu mi i-as fi putut permite niciodata si o salopeta de zici ca-s Julia Roberts din Pretty Woman, toate cu vreo 15 euro.

Normal ca Bratislava este plina de magazine cu bunatati, normal ca are zeci de berarii misto, iar daca te plimbi prin centrul sau vechi este imposibil sa nu ajungi la poarta Michael, una dintre cele mai vechi cladiri din oras, dar si printre cele mai frumoase.

Eu sunt o mare amatoare de magneti. Uneori este destul de greu de gasit magnetul acela care completeaza ca design frigiderul meu, un superb exemplar de Magister (naiba stie ce firma o ai fi si asta), un fel de vintage a carui varsta s-a pierdut undeva prin negura timpului.

Ei bine, Bratislava este un fel de rai al suvenirurilor si implicit al magnetilor. Nu cred ca am gasit vreun oras cu magazine de nimicuri mai frumoase ca aici.

Si am mai gasit ceva in Bratislava, bere si coaste. La beraria Bratislavsky Mestiansky, foarte aproape de centru, am ajuns bineinteles terminata de foame, motiv pentru care mi-am luat o cogeamite portie de coaste, cu un morman de cartofi si o halba de bere. Dragalas a fost ca pe langa toate cele de mai sus, s-au inghesuit si niste ciusculite murate si niste ardeiasi grasunei si aurii, ca niste mici comori. Ei bine, dupa ce am facut doua-trei fotografii la mancare, ca sa nu se simta chelnerii jigniti, am inceput ospatul si am instaurat tacerea. Nu mai era loc de vorbe printre coaste rumene. Da, am terminat tot.

Asa multumita cum eram, am zis sa merg si pana la castelul care vegheaza deasupra orasului. Ai zice ca este nou, asa de bine arata, dar de fapt este din secolul al XVIII-lea. Are niste gradini tare frumoase si o iarba verde in jurul dansului de sa tot stai relaxat in ea, ceea ce evident am si facut. Pe o scara, un baiat ii masa talpile unei fete. Ce poti sa-ti doresti mai mult de la viata? Mancare si pe cineva care sa-ti maseze talpile, poate niste smaralde si fericirea-i gata. Mai am de gasit baiatul si smaraldele, desi cred ca ma multumesc si cu o traista de pietre pretioase. Coaste sa fie, obligatoriu.

Mult nu am mai stat, dar nu pot sa-mi imaginez cum ai putea sa-ti petreci mai bine cateva ore decat sa te plimbi aiurea prin Bratislava.

Va mai zic ceva. Mie intotdeauna mi-a placut mai mult Mos Nicolae decat Mos Craciun. De Mos Craciun toata lumea cumpara, este o obligatie sa iesi la vanatoarea anuala de daruri, sa-ti dai faliment, sa te doara capul, sa iei o gramada de tampenii inutile. Mos Nicolae nu este insa de forma. Doar cei iubiti cu adevarat au ghetutele pline.

Asa este si Bratislava. Nu ajungi starpit de puteri dupa o zi petrecuta pe strazile sale, ci te simti odihnit, voios si cu burta plina de merinde delicioase.

Ia sa va puneti si voi in ghetute o Bratislava mica si sa-mi spuneti apoi daca nu este asa.