Leonard Cohen la Bucuresti.

Am ajuns aseara la concertul cu Leonard Cohen din Bucuresti si dupa trei melodii simteam cum imi apar riduri sub ochi. Aveam impresia ca din moment in moment, in timp ce eu si 15.000 de bucuresteni ascultam cantecele omului in negru, trebuia sa vina postasul cu pensia.

Cohen face muzica buna, dar este muzica de oameni batrani. Muzica de stat pe scaun, muzica de facut rotocoale de fum, muzica de odihna, muzica de bar. Cohen nu mi se pare ca face muzica de concert pentru ca nu electrizeaza. Trece pe langa tine, nu te deranjeaza, dar poti trai si fara ea. Asta a fost senzatia mea. Imi dau seama ca urmeaza sa zic o enormitate, dar mi-a placut mai mult Festivalul Mamaia la care am ajuns din pura intamplare cu mama si cu doua invitatii primite de nu stiu unde. Acolo nu m-am simtit de o mie de ani pentru ca lumea mai canta, mai misca, mai facea ceva, nu dormeau oamenii pe ei.

Si nu exagerez pentru ca singura data cand am simtit ca traieste si publicul ala amortit adunat aseara in Piata Constitutiei din Bucuresti a fost cand a cantat In my secret life si Waiting for the miracle.

Poate ce a contribuit semnificativ la impresia proasta au fost cele cateva cupluri cuprinse deodata de dragoste imbecila pe melodiile ragusite ale canadianului. Primul exemplu: ea, vopsita blond si cu parul ars de placa, colant mov peste celulita fericita, toate bagate in niste ghetute. El, ceafa lata, dar cameraman de profesie, filma cu un stupidphone un moment romantic in care dansa cu iubi pe nu stiu ce melodie. Dupa dans, i-a mangaiat fatuca infiorata de emotie sau de foame pentru ca la acest concert crevustii au fost mai mici ca de obicei. Al doilea exemplu: priviri lungi, pierdute, ochisor in ochisor, sarutari in slow motion, mangaieri pe par. Poate am trecut eu de prima iubire, dar nu tin minte ca vreodata sa ma fi prostit asa in public in numele iubirii cu nu stiu ce mutunache. Sau poate nu am iubit eu cum trebuie. Indiferent, tot senzatia aia de ridicol si libidinos imi vine in minte.

Citește și:  Adevaratul festival al luminilor

La prima pauza am plecat de la concertul cu Cohen pentru ca deja imi era frig si nu vedeam nicio posibilitate de ma incalzi cumva la adunarea aia destul de rece. Vocea lui este buna, foarte buna, Cohen fiind unul dintre putinii artisti care suna la fel de bine pe un CD ca atunci cand canta live, dar din pacate muzica pe care o face nu mi se pare de cursa lunga sau de concert. Este ok o ora, dar mai mult eu nu pot. Este prea la fel mereu.

Pe de alta parte, stau si ma uit in urma. Nu mi-a placut nici Gaga, ma asteptam la lucruri mai scandaloase, nici RHCP nu mi-a placut pentru ca mi s-a parut fara savoare, calculati, iar la Cohen m-am plictisit. Cred ca cel mai bine este ori sa stau naibii acasa ori sa ma apuc eu de cantat. O sa ma gandesc serios la asta in timp ce ascult Waiting for a miracle pentru ca trebuie sa admit ca asta este o melodie a naibii de buna.

Un comentariu

Reply

Cred ca ai exagerat putin. Au fost totusi 15000 de spectatori si nu cred ca toti nu stiuau ce urmeaza. Mai incearca s-ar putea sa-ti placa. Statul acasa nu este o solutie. Participarea la festivalul Mamaia ca debutant, da. Si totusi cred ca vei fi mai fericita ca spectator.

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.