Era seara. 2005. Cati ani aveam? Naiba stie. Imi amintesc un copac. Ii ciuntisera crengile astfel incat ajunsesera sa arate ca niste pumni. O cladire in dungi. Biserica o fi fost? Sau spital? Portul era plin de chipuri urate. Barci sute. Frica. Bezna. Asta era Marsilia copilariei mele. Nu am inteles nimic din ea. In general din Franta nu prea am inteles nimic atunci cand am ajuns acolo, acum 12 ani. Ma uimea faptul ca taiau coroanele copacilor in forma de cub, dar capul patrat era al meu.

In Marsilia este unul dintre cele mai frumoase muzee pe care le-am vazut in viata mea, Musée des Civilisations de l’Europe et de la Méditerranée, MuCEM. Cladirea este in Portul Vechi si poarta semnatura unui arhitect algerian, scolit in Marsilia. Muzeul a fost deschis in 2013, anul in care orasul a fost numit Capitala Culturala Europeana, si se leaga printr-un pod ametitor de Fort St-Jean, o constructie din secolul al 13-lea.

In acelasi an a fost deshisa si Villa Méditerranée, un centru cultural partial construit sub apa. Nici macar nu am intrat in MuCEM, a fost de ajuns sa ma plimb prin gradinile sale, sa stau pe scaunele imense de pe terasa si sa ma uit spre marea lucioasa prin dantela de metal care imbraca structura superba. In fata muzeului, niste pusti faceau baie. Daca as fi avut costumul pe mine, m-as fi aruncat si eu si nu mi-ar fi zis nimeni nimic. De pe MuCEM, se vede Cathedrale de la Major si cumva merg bine toate impreuna. Si biserica superba, si arhitectura algerianului, si constructia de acum sute de ani si pustii galagiosi si impertinenti pe care-i doare-n cot de toate.

Mai incolo de cel mai frumos muzeu pe care l-am vazut eu in viata mea este Le Panier, un cartier care poate oglindeste cel mai bine spiritul marsilian. Graffiti-uri imense tapeteaza zidurile scorojite, restaurante cochete stau ascunse pe strazile murdare, gasti de pusti trec pe langa tine. La mine la bloc nu mai este nicio gasca de pusti. Sunt doar parcari pline de masini. Fiare. In Le Panier sunt magazine zeci, cu fel si fel de suveniruri misto, tricouri cu mesaje inspirate, oameni deschisi. Stateam la bere si ma uitam la ei si ma gandeam de ce mi-o fi fost oare frica in orasul asta, acum 12 ani. In mijlocul cartierului este La Vieille Charité, o structura de la 1600 care-i adapostea pe cei nevoiasi. Acum este un muzeu din cale afara de frumos. Este aceeasi legatura, de ceva vechi cu ceva foarte nou, dar care stiu cum sa stea laolalta.

Daca iesi din Le Panier, ajungi imediat in Portul Vechi. Sute de barci. Catargele sunt mangaiate de Mistral, vantul care agita mereu spiritele in sudul Frantei. Intr-o seara, mi se parea ca vad intreg apusul in geamul unei ambarcatiuni, de parca toata lumina soarelui era acolo, ca intr-un pahar. Asa de jos parea a fi stralucirea. Nu stiu daca ma  intelegeti. Se aud frumos catargele in vant. Oamenii stateau pe maluri la vorbe si la beri, galagiosi si ei precum catargele sute. Alte conversatii.

In Portul Vechi este o structura noua, un fel de oglinda suspendata. Treci pe sub ea si daca ridici ochii te vezi pe tine si pe cei din jurul tau. Iti da senzatia de lume cu susul in jos. O fi, naiba stie. E o lume colorata si diversa, ca in orice port, in care au invatat sa se inteleaga sau macar incearca sa o faca toti cu toti, altii cu ceilalti si tot asa.

Citește și:  Parisul este mereu o idee buna. Ep. 1

Deasupra intregului oras sta Basilica Notre Dame de la Garde. E cocotata pe cel mai inalt punct din Marsilia si deasupra ei este pusa o Fecioara de peste 11 metri, invelitat toata, si ea si pruncul din bratele sale, in foita de aur. Dar inauntru, biserica are avionase mici atarnate de cupole imense, tablouri, placute, modele de barci, medalii si chiar tricouri donate de fotbalistii echipei locale, Olympique de Marseille. Toate sunt daruri aduse de oameni ale caror dorinte s-au indeplinit. E o biserica plina cu dorinte implinite, de mici minuni, si atunci da, iti este mai usor sa crezi in Fecioara de 11 metri si in pruncul ei. La final, nu ai nevoie  de gesturi imense, nu trebuie sa mearga nimeni pe apa ca sa crezi, ci doar sa castige echipa ta favorita finala de campionat. Undeva la baza dealului pe care este suita basilica, este un tanc, dar el nu a fost folosit pentru atac, ci pentru protectia locului.

Am stat undeva in apropierea centrului, intr-un cartier in care nu gaseai loc de parcare. Nu parea prietenos, Marsilia in sine nu este un oras prietenos, dar cand inchideam usa la micul loc care ne-a gazduit si auzeam Mistralul colindand strazile, ma simteam mai in siguranta ca oriunde.

Am dormit in Marsilia mai bine decat am dormit in tot sudul Frantei, iar inainte de plecare am gasit niste plasute cu niste sapunuri mici in forma de cub de la gazda noastra care a facut totul pentru ca noi sa ne simtim bine. Mi-a amintit de forma cubica a coroanelor de copaci care mi-a uimit capul patrat acum 12 ani. Noroc ca intre timp, mi s-au mai rotunjit si mie colturile. Minunile se intampla, dar sunt mici si trebuie sa fii atent la ele. Altfel ratezi totul si nu pricepi nimic din frumusetea Marsiliei…sau in general.

2 comentarii

Reply

Ceva vreme in urma, un post tv. transmitea reportaje, facute de catre cuplul Andreea si Andrei Zaharescu, despre diverse colturi ale lumii. Frumoase, nimic de zis, dar le lipsea ceva, atunci nu mi-am dat seama, acum stiu.. Erau plate, nu aveau SCLIPIRE.. Tu o ai din plin. Sper sa apara sponsorul 🙂

Reply

Tu nu ai ratat nimic…! Ai surprins viata in frumusetea ei si ai devenit, pentru o clipa, parte din ea.. Oare francezii vad tot asa frumos orasul lor? Sper

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.