Poate am facut o greseala sa imi iau ultimele doua zile din concediul de anul acesta ca sa plec in Muntii Fagaras si sa ating cele mai inalte 3 varfuri ale tarii (Moldoveanu, Vistea Mare si Negoiu) intr-un weekend prelungit, dar ma indoiesc.

Imediat ce am terminat munca la „fabrica”, miercuri, am luat entuziasmul cu mine si alaturi de alti doi am purces spre Curtea de Arges cu un microbuz din Autogara Militari. Ora? 18:30.

In Curtea de Arges am mancat un sandwich, ne-am revigorat cu o cafea pana a venit o masina sa ne ia spre Balea Lac, punctul de plecare la pas spre marea aventura din urmatoarele 4 zile. Inca din masina ne-am pregatit incet incet pentru un urcus ce avea sa inceapa pe la 1:30 noaptea spre Lacul Capra (2.230 m) „la frontala”. Ne-am schimbat cu hainele potrivite, ne-am consultat inca odata cate conserve sa caram sus, daca sa luam sau nu un cort in plus cu noi, am numarat inca o data bateriile de rezerva pentru frontale si alte detalii specifice.

Balea Lac – Lacul Capra este un urcus de 30-40 de minute, putin mai „in piept” spre finalul sau, dar nu foarte greu. Asa ca ne-am luat casele in spate si vantul in fata si am pornit spre locul unde am si campat miercuri seara alaturi de ceilalti 5 din grup (in total 9).

Joi dimineata la 6:30 am fost in picioare datorita nerabdarii, dar si din cauza vantului puternic care ne-a rupt prelata la un cort si, deci, nu ne-a lasat sa dormim mai deloc. Prea putin odihniti am plecat la 7:30 pe traseu urmand banda rosie, care avea sa ne duca pana pe Varful Vistea Mare (2.527 m) si intr-un final apoteotic pe Varful Moldoveanu (2.544 m).

Au urmat 5 ore de mers in care ne-am bucurat de vremea buna, de roua diminetii, de peisaje inaltatoare si de traseul in sine. Adica am trecut prin Fereastra Zmeilor (2.170 m) si am fost “La trei pasi de moarte”.

Daca la Fereastra Zmeilor e un loc frumos de facut poze ca „pantofarii” nu acelasi lucru il pot spune si despre „La trei pasi de moarte”. Acest pasaj “La trei pasi de moarte” e un mic complex de 3 „cioturi” de stanca pe care trebuie sa le urci sa le cobori ajutat de lanturile si cablurile infipte in roca ascutita. Pentru unul cu o frica teribila de inaltime cum sunt eu nu a fost chiar amuzant. Cum tot corpul este ocupat cu mentinerea in echilibrului nu prea merge cu pozele. Mi-au cam tremurat chilotii, recunosc! 🙂

Scapat, doar temporar, de moarte i-am dat inainte peste cateva petice frumoase de zapada pana am ajuns la Monumentul Nerlinger (2.287 m), unde am facut un bine meritat popas de 10 minute sa mancam niste dulciuri, migdale, alune, miez de nuca si alte delicatese din gama pentru recapatarea cat de cat a energiei. Ajunsi acolo am inceput sa bem apa din stoc mai cu nesabuinta decat pana atunci pentru ca: unu – urmatoarea oprire era cam la o ora distanta, Lacul Podul Giurgiului (2.270 m – sursa de apa potabila), doi – asa e omul cand se vede cu sacii in caruta, trei – incepuse sa se simta efortul.

Dupa inca o ora si ceva de mers am coborat in Caldarea Podul Giurgiului, adica pauza. Acolo am mancat cea mai buna conserva de carne de vita din viata mea. Si nu pentru ca ar fi fost vreo vita argentiniana inauntru, dar dupa 5 ore de mers mi-era o foame de as fi mancat-o si vie. Poate si aerul de la 2.000 de metri altitudine m-a „ajutat” :). O masa „copioasa” formata dintr-o conserva, un ardei gras, paine cu seminte si 1 litru de apa m-a pus cu botul pe labe. Mai precis am intins izoprenul pentru 15 minute de odihna la soare. As fi putut dormi acolo pana a doua zi, atat de bine era sub soarele cald dar sub racoarea aerului de munte. Numai ca obiectivul nostru final nu era bronzarea uniforma ca puii la rotisor.

Asa ca am plecat imbufnati ca nu putem sa lenevim mai mult. A urmat trecerea prin Saua Podragului (2.307 m), de unde se vede cabana aflata la cea mai mare altitudine din Munții Făgăraș, Cabana Podragu (2.136 m). Planul initial era sa ajungem pe varf si sa ne intoarcem la cabana pentru a innopta, dar mai era atat de mult pana acolo de imi venea sa plang. Dar nu puteam ca pierdeam apa si riscam sa ma deshidratez. 🙂

Citește și:  Pierduti in Fundata

Cum masa de pranz ne-a lenevit, ne-a molesit si au inceput sa apara si oboseala si durerile, ritmul nostru scadea simtitor. Asa ca cel mai experimentat din grup a decis sa se sacrifice pentru ceilalti 8 si sa ramana putin dupa Saua Podragului fix in poteca cu bagajele tuturor pentru a ne usura viata si drumul spre punctul final. Decizia a fost repede salutata si acceptata in unanimitate. Cine nu ar fi acceptat sa nu mai care bagajele alea grele in spate?! Multumim Andrei! 🙂

Am facut un rezumat al bagajelor repede, am luat apa si dulciuri cu noi si am fugit spre Vf. Vistea Mare pe o curba de nivel lejera ca o promenada urbana. La baza Vistei eram un grup aproape compact, dar panta de o inclinatie ce da legile trigonometrice peste cap ne-a cam insirat. Desi in conditii normale urcusul nu dureaza mai mult de 30 de minute, primul a ajuns la diferenta de mai bine de jumatate de ora de ultimul. Regrupati, am mancat o Eugenia, am facut o poza si am reincarcat bateriile pentru ultimele 15 minute, cele dintre Vistea si „suveranul” Moldoveanu.

Pe bucata asta sunt cateva pasaje mai grele, de catarat si coborat cam in rapel pe lant (unde evident ca iar chilotii mei au avut de suferit 🙂 ), dar odata ajuns pe „acoperisul Romaniei” uiti totul. Cand stii ca esti cel mai inalt om din Romania pentru cateva minute iesi din corpul tau de muritor si incepi sa ai tot felul de revelatii, introspectii si epifanii, zambetul iti ramane pe fata tamp de parca e tatuat si nu iti vine sa mai iesi din starea aia.

Eu am mai ajuns odata acolo sus, dar de data asta am avut un mare noroc si am prins un cer senin cum rar se intampla sa vezi in Fagaras si care ne-a permis sa vedem clar in jur. Poate de asta am simtit si mai puternic efectul varfului asupra omului mic care sunt.

Cine a pus pe o cruce din varf  „Opreste Doamne clipa, cu care masori eternitatea” a avut inspiratia la el. Ca sa nu mai zic de Lucian Blaga! 🙂

Revenind pe pamant, am facut niste poze – evident! – si am plecat lasand si altora loc sa se bucure de trairile pe care le-am incercat noi.

Desi obositi dupa aproape 8 ore de mers, eram energizati de isprava noastra si intoarcerea nu a mai parut atat de istovitoare. Cu toate astea ne-a mai luat inca 3 ore sa ajungem la locul unde am dormit ultima oara. Aveam si bagajele in spate recuperate de la punctul de intalnire cu Andrei. Nu a fost exact ce ne doream, dar ce solutii aveam? Colac peste pupaza, am decis sa nu mai coboram la Cabana Podragu, ci sa trecem de ea inca vreo jumatate de ora de mers pana la Lacul Podul Giurgiului (adica unde am macnat la pranz) si sa campam acolo. Asa ca la 20:30, dupa 13 ore de colindat prin Fagaras, flamanzi, uzi si epuizati ne-am apucat sa montam cortul in timp ce visam cu ochii deschisi cat de adanc vom dormi.

Nu a fost chiar asa usor! Una dintre fete, probabil din cauza efortului foarte mare, neadapatarii complete la altitudine si conditii a acuzat ceva stari de voma si ne-a „botezat” putin unul dintre corturi, dar dupa un nurofen, o supa si un ceai cald lucrurile au intrat pe fagasul normal. Pentru cei mai curajosi, o gura de palinca a fost cireasa de pe tort pentru o odihna placuta.

Satisfacuti ca am atins Vf. Vistea Mare (2.527 m) si Vf. Moldoveanu (2.544 m) – varfurile 3 si 1 din Romania – ne-am retras la culcare pentru ca aveam nevoie de resurse pentru a nu lasa podiumul necompletat. Urma Vf. Negoiu (2.535 m)!

 

Moldoveanu, Negoiu si Vistea Mare – 4 zile in Fagaras – Ep.2

11 comentarii

Reply

De ce ati inceput sa urcati la 1 noaptea si cum v-ati descurcat pe intuneric?

Reply

Planul era sa fim joi dimineata impreuna, odihniti si gata de plecare.
Cum vremea nu a fost un impediment (senin, plin de stele si luna plina) si aveam si „frontale” (lanterne de alea prinse de cap) bune, ne-am zis de ce nu!?
A fost o experienta in premiera pentru mine si a fost chiar misto.
Plus ca luna plina parca se vede altfel reflectata in Lacul Balea 🙂

Reply

Vrem episodul noi pentru ca deja nu mai putem respira in birou! Vrem episodul doooooiii cu poze multe!

Reply

Maine, ca am auzit e si mai cald, cod portocaliu :))

Reply

Frumoasa expeditie! Proba de forta si ambitie. Clar, nu a fost vorba de relaxare si odihna. Bravo!

Reply

Data viitoare rezervati-va si cateva zile de leneveala,bronz si cafea!

Reply

Am avut o zi pe care o voi uita cu greu. La capatul ei am luat o decizie: ma pensionez. Nu voi urca pe Moldoveanu sau Negoiu dar voi calca muntele de multe, multe ori.. Tu cu povestea ta m-ai facut sa vad partea plina a paharului. Multumesc!

Reply

Este suficient sa privesti o data, de doua ori pozele si simti in nari aerul tare de munte. Frumos! Doamne, ce tara avem!

Reply

Frumos reportaj, dar nu cabana Podragu e la cea mai mare altitudine din România(poate din Făgăraș), ci cabana Omu(2509m), lângă vârful cu același nume( munții Bucegi)

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.