Street Food Festival (Carnival) sau câteva impresii după ce ne-am oprit din mâncat

Street Food Festival sau Carnival, că nu m-am lămurit complet, este un festival cu mâncare din București, început prin 2016, a cărui ultimă ediție tocmai s-a încheiat weekendul acesta. În mod normal trebuia să fi scris ceva de la fața locului, dar cum am fost prea ocupată să mănânc, abia azi mi-am revenit. Nici poze nu prea am făcut pentru că mi-era să nu dau sos sriracha pe obiectiv. Câteva lucruri aș vrea însă să spun pentru că trebuie, cum ar zice Marijuana 🙂

Sunt multe chestii bune la un astfel de eveniment.

Anul acesta a fost tare frumos organizat, partea de mâncare fiind minunat asezonată cu niște mini-evenimente care informau publicul gurmand despre tendințe sau altele din zona de gastronomie. Sâmbătă, de exemplu, cine a vrut a putut participa la o sesiune cu Elena Arzak, doar cea mai tare femeie chef din lume, care alături de tatăl ei, Juan Mari, duc mai departe tradiția restaurantului Arzak din San Sebastian.

Ceea ce ar mai trebui să știți este că de circa 30 de ani restaurantul Arzak are trei stele Michelin (mai multe nu există). Într-un peisaj plin de păreri mai mult sau mai puțin avizate, să o vezi pe femeia asta vorbind despre sustenabilitate în zona de HoReCa sau despre colaborările pe care le face pentru a educa publicul și pentru a proteja patrimoniul natural în care a crescut, este o gură de aer proaspăt.

Concertele au fost ok, atmosfera frumoasă, dar acum să trecem la partea de mâncare pentru că de asta am fost acolo (anii de ascultat BUG Mafia își spun cuvântul).

Sursa foto: https://www.facebook.com/BucharestStreetFoodFestival/

Deși sunt zeci de food-truck-uri, cele mai multe dintre ele sunt cu burgeri. Nu este un lucru rău musai, îl înțelegem, dar dacă am 20 de tipuri de burgeri în față, la final voi alege altceva. Cred că nu ar fi rău să fie cumva încurajată diversitatea culinară.

Prețurile nu sunt deloc mici, iar porțiile nu sunt deloc mari. Ideea de a avea porții mici mi se pare foarte bună pentru că așa poți testa mai multe, dar să vină la pachet și cu prețuri pe măsură.

Cum era o mega inflație de burgeri, am zis să testez chestii la care nu am acces în mod normal, așa că m-am oprit la Nicolai, standul gestionat de Nicolai Tand, unul dintre cei mai cunoscuți chefi locali, proprietarul Cantine de Nicolai.

Mi-am luat o porție de pancetta porchetta (am scris greșit inițial, am fost dur criticați, am corectat, nu ne ștergem urmele că nu e frumos) cu cartofi la cuptor și salată de varză. Cartofii erau buni, carnea nu prea, mult prea grasă și mai deloc condimentată, totul înecat în fel și fel de sosuri, de la final nu am înțeles mare lucru. Am luat și o porție de gogoși, trei bucăți la 10 lei. Gogoșele micuțe, dintr-un aluat tare și lipsit de personalitate, date prin zahăr pudră nici măcar vanilat. Dacă luam gogoși din Obor, să mor dacă aveam vreo pretenție, dar așa…Măcar o coajă de portocală, un praf de scorțișoară, un amărât de zahăr vanilat. Măcar un aluat pufos, dacă altceva nu.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BucharestStreetFoodFestival/

Cam asta a fost în prima zi, dar cum eu nu cedez cu una cu două am revenit și duminică la testat.

Am început cu un Tom Kha Gai, o supă thailandeză cu lapte de cocos care ar fi trebuit să fie picantă, dar nu era, care ar fi trebuit să mai aibă și ceva ciuperci, dar nu avea, și niște carne de pui, dar trebuia să cauți îndelung după ea. Ni s-a spus că dacă vrem mai picant, putem să ne punem niște sos. Cu o zi înainte o ascultasem pe Elena Arzak cum spunea că ei gătesc rețele așa cum sunt de la mama lor, nu le fac astfel încât să fie mai ușor acceptate de turiști. Nu ai cum să educi publicul cu specificul unei bucătării dacă tu gătești totul astfel încât să nu superi pe nimeni.

Am trecut de la această dezamăgire la Bao Van, un food truck specializat în burgeri taiwanezi. Foarte mișto, foarte, foarte mișto. Chifla de la acești burgeri este făcută la abur, așa că are o consistență foarte interesantă. Am luat un spicy bao. Acest bao conține carne de porc condimentată anterior în sos de soia și alte minuni, murături în stil taiwanez, alune caramelizate, coriandru și sos sriracha. Adică ce este mai bun pe lume (cu excepția coriandrului). În plus, în loc de clasicii cartofi congelați pe care-i primești mai la toți burgerii, aici aveai o porție de salată care echilibra frumos condimentele din carne. Foarte bun. Aș fi bagat spicy bao non-stop, ilegaaaal non-stop (îmi cer scuze). Foarte bun.

Sursa Foto: https://www.facebook.com/baovanstreetfood/

Deși puteam să mă opresc aici, am mers mai departe cu delirul culinar și așa am ajuns la Simbio. Ei bine, Simbio a fost echivalentul unui semi-jaf pentru că am dat 28 de lei pe un wrap cu carne de miel, foarte frumos prezentat, dar foarte dezamăgitor. Foarte. Carnea nu era bine condimentată, iar peste ea se înghesuiau atâtea ingrediente, de la gem de mango la pătrunjel și altele, de chiar nu mai înțelegeai nimic. În plus, lipia era atât de mică, încât mâncatul fără a te murdări devenea un fel de misiune imposibilă. Nu pot să nu remarc că în multe cazuri există o inflație de ingrediente astfel încât să atragă atenția, dar la final rezultatul este cel mult mediocru. Păcat.

Am mers mai departe și am ajuns și la La nu știu cine care fac clătite. Tot așa, combinații inedite, denumiri sofisticate, de am stat juma de oră să îmi dau seama ce naiba aș putea să mai bag în mine. Am ales până la urmă o clătită cu mascarpone, miere și stafide și una cu nutella, ceva fructe de pădure și nuci. Cea cu mascarpone era dulce și atât. Eu am luat-o având în minte clătitele cu brânză dulce, rom și stafide de le face maică-mea la cuptor, dar cea cu mascarpone, din nou, nu avea acel ceva. Poate o coajă de lămâie, poate ceva puțin acrișor astfel încât să echilibreze toată povestea nu ar fi stricat. Nu am putut să termin acea clătită. Pentru unele lucruri merită să faci un efeort, pentru altele nu.

La final, este păcat ca din cinci încercări, doar una să fie cu adevărat bună și mă refer desigur la Bao Van.

Elena Arzak mai spunea ceva și anume că lucrurile tind să devină simple în bucătarie, dar abordarea nu este simplistă. Accentul se pune pe ingredientele bune, dar puține, chestie care mai departe îți rafinează tehnica, te obligă să ți-o rafinezi, mai explica această campioană a gastronomiei.

Elena Arzak are alături de tatăl ei un laborator cu peste 1.500 de ingredinte din toată lumea unde experimentează mereu. Sunt într-un proces de învățare continuu tocmai pentru a vedea ce merge combinat cu ce.

Elena Arzak mai colaborează cu nutriționiști, muzee de istorie sau cu acvarii pentru a înlege în profunzime particularitățile culturii culinare pe care o reprezintă. Nu ar fi fost rău ca măcar o parte dintre proprietarii de food truck-uri să o asculte pentru că diferențele dintre fine dining și mâncarea de masă nu mai sunt atât de pronunțate.

În 2016 un food truck din Singapore care vindea noodles de 1,5 $ a luat o stea Michelin, aceasta fiind cea mai bună dovadă că experiențele culinare premium au coborât din turnul de fildeș al restaurantelor scumpe direct în stradă. Ieftin nu mai este o scuză pentru a nu fi bun, dar când mai ești și scump și nici nu ești bun, atunci chiar nu mai ai nicio scuză. La Street Food Festival (sau Carnival) au fost circa 100 de food truck-uri. Nu cred că are sens să ne întrebăm câte livrau cu adevărat o experiență în sine.

În timp ce alții au de 30 de ani 3 stele Michelin, noi abia acum intrăm în bucătărie, așa că este normal ca lucrurile să nu iasă din prima. Dar sunt șanse să nu iasă niciodată dacă nici măcar cei care ar trebui să educe gusturile nu își dau interesul.