Daca tot am ajuns prin Bruxelles si Bruges, era pacat sa nu trecem si prin Ghent, intr-o plimbare de o zi care s-a dovedit a fi mai mult decat educativa si absolut delicioasa.

Cand am ajuns in Ghent, am fost intampinate de o ospitalitate tipic olandeza, ceea ce credeti-ma ca este de bine. Buna impresie nu prea avea sa dureze pentru ca orasul abia incepea pregatirile de Craciun, in timp ce in Bruxelles sau in Bruges lumea deja se saturase de carnati si vin fiert. Prin urmare, Ghentul arata ca un imens santier in lucru. Partea buna este ca la cat de frumos este nu prea a contat.

Prima oprire a fost la castelul Gravesteen, o constructie medievala de toata frumusetea…pe afara. Inautru insa, castelul adaposteste o colectie impresionanta si absolut rascolitoare de instrumente de tortura. O sa va dau cateva explicatii care s-ar putea dovedi utile in cazul in care experimentati o perioada mai delicata, sa spunem, si simtiti nevoia de razbunare. Acut.

Prima data ochii mi-au cazut pe o imagine cu un barbat pus calare pe un dispozitiv triunghiular, deci calare peste un dispozitiv triunghiular, de picioare avand legate intamplator niste greutati generoase.

Ati retinut, da? Mergem mai departe in acest parc de distractii medieval si dam peste un om prins de niste roti cu o palnie in gura. Explicatiile sunt de prisos. Intr-un colt se odihnea un alt accesoriu fabulos, un fel de „colier” metalic masiv impodobit pe interior cu niste colti ascutiti dispusi in sensul acelor de ceasornic, dar si invers.

Aceasta minunata piesa te gadila indiferent cum te miscai, asa ca mai mult de cateva  minute nimeni nu rezista. Am analizat si un instrumentar generos de pedichiura si manichiura medievala permanenta, plus niste bratari late si o minunatie de ghilotina.

Daca oamenii si-ar pune mintea sa faca bine la fel de mult precum se chinuie sa faca rau, acum am trai in paradis cu totii.

Am iesit la o gura de aer pe acoperisul castelului de unde Ghentul se vedea frumos si asezat, cu canale si cu case rosiatice cu acoperisuri ascutite. Era ceata si era vant si toate culorile alea care de obicei incarca orasul, acum se odihneau.

Dupa atata inspiratie, ne-a lovit o foame de am fi fost in stare sa facem moarte de om. Va dati seama ca eram destul de periculoase cu toata informatia primita recent. Am luat-o pe un canal, am facut 500 de poze. Am mai mers, ne-am uitat la casele frumoase, dar nu la fel de frumoase precum cele din Bruges si uite asa monstrul foamei crestea si tot crestea in noi.

Citește și:  Japonia în zece zile. Despre mâncare în Kyoto

Am intrat intr-o crasma unde aveau ciorbe calde. Dar stiti cum este omul cand este foarte flamand. Isi pierde mintile. Eu vroiam cartofi, prietena mea nu vroia cartofi. In fine, am abandonat bunatate de supa si am luat-o iar la pas. Oras frumos si tacut, nu am ce zice, dar in noi se duceau razboaiele foamei. Totul era inchis. Sa innebunim. Ne oprim si abordam trei tineri. Am reusit sa articulam: „Mancare.”

Parca le-am fi spus cine stie ce, asa au ridicat din umeri. Aproape totul era inchis. Asta nu prea am inteles la Ghent. Pustietatea asta, lipsa asta de viata. Apoi imi aduceam aminte de castel si parca lucrurile se mai limpezeau. Ce credeti ca s-a intamplat? Evident, ne-am intors doi kilometri inapoi la crasma cu supa din buza canalului. Prietena mea si-a luat o crema de ciuperci iar eu una de telina?!?! Habar nu am ce naiba mi-am luat, dar peste crema puteai sa-ti pui crutoane si legume, chiar si carnita sau cascaval, plus verdeata. Am primit si doua portocale si am mancat tot pana la ultima picatura. Redevenisem oameni. Demonii fusesera exorcizati. Am mers mai departe sa ajungem in centru.

Ghentul are un centru tare frumos, cu niste cladiri mari si zimtate, cu turle de biserica inalte si cu poduri care leaga malurile canalelor. Si mai are strazi frumoase, dar cam goale, iar la ora cinci tot ce am fi putut vizita era deja inchis. O tortura pentru orice drumet.

Ne-am vazut de pasii nostri si am ajuns intr-o piateta unde un om canta „O sole mio”. As fi dat orice pentru o bucatica de soare. Italiana aceea a fost ca un elixir pentru urechile noastre inghetate, dar si o buna sursa de inspiratie pentru o ultima „tortura” asupra siluetei incercata destul de greu in vacanta noastra belgiana.

Am intrat intr-o cofetarie si magie sau nu, acolo erau expuse niste bucatele mici si aurii de tarta de lamaie indulcite de bezea alba ca zapada.

Gasisem in sfarsit niste farame de soare in neinduratorul Ghent. Astfel, dragii mei, dupa patru zile de Belgia, am aflat un lucru tare important.

Magia se naste in cele mai neasteptate locuri, pe astfaltul din Bruges, in muzica si lumina din Bruxelles, in „razele” de tarte cu lamaie din Ghent.

Magia exista, dar e in doze tare mici 🙂

2 comentarii

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.