Cinque Terre – Riomaggiore, Monterosso al Mare si Vernazza

A doua zi, dupa 10 ore de somn, am plecat din Manarola spre Vernazza si Monterosso al Mare sa vedem si celelalte sate din Cinque Terre. Cred totusi ca este mai bine sa mergeti in miez de vara, sa va puteti bucura de o baie in marea albastra si de toate excursiile pe care le puteti face intre cele cinci sate, dar trebuie sa aveti grija de armata de turisti care va invada zona. Erau cateva legiuni si acum, dar nimic care sa aglomereze inutil zona.

Am luat trenul, am platit cam 3,5 euro pe bilet si am ajuns in Vernazza. Cred ca este cel mai frumos sat din Cinque Terre, cu o biserica pusa chiar in buza marii si cu un castel mic in turnul caruia te poti catara ca sa vezi toata spendoarea care ti se asterne la picioare. Nu va trebuie harti. Nu va trebuie nimic, decat curiozitatea de a va lasa picioarele sa va duca unde vor ele. Nu gresesc niciodata. Nu te poti opri din facut poze pentru ca totul pare scos din cutie. Magazinele sunt aranjate cu flori iar bacaniile cu bunatati sunt o invitatie la acumularea de calorii si golirea portofelelor fara regrete. Vantul era nasprasnic cand am ajuns noi si rascolea marea asa cum rascoleste asternutul o iubita nabadaioasa. Totul era un spectacol senzorial.

Mai departe, din Vernazza am luat trenul spre Monterosso al Mare, dar puteti sa ajungeti si pe jos printr-o calatorie de o ora si jumatate pe coasta. Daca era putin mai cald, poate ne-am fi incumetat si noi, dar asa am decis sa lenevim in trenul caldut. Monterosso al Mare nu este la fel de spectaculos, dar are un avantaj: plaja. Vedeti voi, toate satele astea sunt in buza apei, dar blestemul lor este ca sunt sadite-n piatra, nu scaldate in nisip fin. Sunt dificile, dar frumoase ca o recompensa. Nu am zabovit mult in Monterosso al Mare si am decis sa luam din nou trenul spre Riomaggiore, cel mai mare dintre cele cinci sate care compun Cinque Terre. In mod normal, drumul dintre Manarola si Riomaggiore se poate face pe o carare sapata in stanca numita Via dell Amore. Drumul este insa inchis de ceva ani si cred ca va mai sta o perioada asa, din pacate.

Cand am ajuns in Riomaggiore, a venit si soarele cu noi. Vantul era si el asa ca am putut vedea acest sat cu culorile aprinse la maxim, marea infuriata la portile sale si noi la mijloc. Este una dintre cele mai spectaculoase companii pe care le poti avea in aceasta zona.

Pe seara am reveit in Manarola, in ultima noastra noapte de stat in Cinque Terre. Am mers din nou la Billy unde ne-am gasit cam cu aceiasi oameni care fusesera cu o seara inainte. Bucatele trattoriei dau dependenta si nimeni nu parea sa caute un remediu. Am cazut din nou in pacatul celor 12 aperitive si al vinului usurel, dar am mai gasit o ispita. Ne-a fost recomandat un peste despre care ni s-a spus ca-i place sa stea numai pe fundul marii si ca este tare greu de prins. Cand se lasa capturat, trebuie manevrat cu tare multa atentie pentru ca este atat de fraged incat se poate rupe. Asa a fost. Carnita alba se topea pur si simplu, iar cartofii la cuptor veneau doar sa sporeasca aroma celui mai fraged peste. De fiecare data cand te apropiai de sfarsitul festinului, oamenii locului veneau si-ti puneau pe masa niste sticle enorme de digestive din partea casei, astfel incat sa-ti faci loc si de desert. Chelnerii venea si vorbeau cu tine, in engleza, italiana sau franceza, iar pescarii care-l alimentau pe Billy cu marfa proaspata zilnic se asezau la masa cu tine sa-ti spuna povesti despre locul dintre cer si stanca. Nimic ostentantiv, nimic deranjant, doar ceva ce se leaga tare bine, ca toate aromele din acest colt de lume. A venit si desertul, o prajitura cu ciocolata prin care ne-am luat adio si de la ultimele obiective privind mentinerea greutatii. Nu am regretat nimic la plecare, nimic din kilogramul suplimentar pe care-l luasem ca suvenir din Manarola. Era un kilogram de esenta pura de bunastare.

Dupa inca un somn regesc in camera lui Gigi, ne-am trezit pentru ca trebuia sa prindem trenul spre o alta destinatie in Italia. La 8:30 cand am plecat, Manarola abia prindea viata. Pravaliile se deschideau, mirosul de cafea invada strazile, primii turisiti incepeau sa se miste. Toata lumea parea ca se cunoaste cu toata lumea, iar peste toata aceasta forfota matinala statea un soare prietenos care potolise pana si marea.

Tocmai acum, la plecare, se gasise nenorocitul sa-si arate fata stralucitoare, dupa ce timp de doua zile a pus vanturi si ploi pe urmele noastre.

Tocmai acum cand imi scaldam pentru ultima data ochii in stancile Manarolei, culorile caselor luasera parca foc iar marea era mai frumoasa ca niciodata.

Trebuie sa admit ca a fost insa o uneltire grozava ca sa ne faca sa ne intoarcem…

Cititi aici prima parte.

2 thoughts on “Cinque Terre – Riomaggiore, Monterosso al Mare si Vernazza”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *