Shinjuku, Tokyo

Japonia în zece zile. La pas prin Tokyo

Continuăm de aici

Am ajuns la trecerea de pietoni Shibuya, cea mai aglomerată din lume. E ca o inimă.

Oameni din patru direcții se  intersectează pe ea. Cred că am trecut-o de vreo 3-4 ori chiuind ca un puști. Stăteam într-un capăt și așteptam să vină valul ălă de oameni peste mine cum stai la țărmul mării și aștepți șă te bată valurile.

Am mâncat primul ramen într-un restaurant mic și el. La nimereală. Mai mult sau mai puțin așa am mâncat peste tot în Japonia și peste tot a fost bun. Doamne, cât de bun.

Primul ramen e cel mai bun…și al doilea 🙂

Era un sistem ciudățel. Afară era o mașinărie cu butoane. Îți alegeai de acolo mâncarea, apăsai butonul, plăteai și abia apoi intrai. Am luat și niște sake, un fel de țuică, dar mai blândă. Sake-ul vine într-o cutie și ți se toarnă până dă pe afară. Am luat și bere, Sapporo. A fost grozav acel ramen, mai bun decât orice ramen mâncat în locuri cu pretenții din București. A fost ieftin. Nu cred ca dădeam mai mult de 10 euro pe masă și plecam cu burțile pline.

Beau mult japonezii sau așa mi s-a părut. Nici nu cred că au cine știe ce rezistență la alcool. Am văzut câteva scene pe care le-am mai zărit din Soho în Londra, cu copii trântiți pe jos sub povara băuturii. Am mai văzut un bărbat subțirel cărând în spate ceea ce este foarte posibil să fi fost cea mai grasă femeie din Tokyo. Ne-am ținut după ei ceva vreme pentru că erau destul de amuzanți.

În Tokyo sunt mai multe locuri în care sunt înghesuite zeci de mici bărulețe, Golden Gai, de exemplu, sau Omoide Yokocho. Nu încap mai mult de 5-6 persoane înăuntru. Într-unele, te descalți ca să intri. Se fumează mult în Japonia. Peste tot. Dansează smucit. Nu au pic de ritm.

Citește și:  Japanos, inca un restaurant care pretinde ca face mancare asiatica

Cealaltă lume

Tokyo este oricum o altă lume, dar Akihabara, cartierul de jocuri, este o altă lume în altă lume. Copile îmbrăcate ca niște jucării, blocuri cu patru etaje pline de fel și fel de console. Era un tip care se juca la telefon și în același timp păcănea și o consolă. Oameni în toată firea pierzându-și timpul în fața unor jocuri pe care le credeam dispărute odată cu tinerețea mea. Un zgomot infernal. Nu auzeai nimic. Spălare de creier.

Magazine zeci cu benzi desenate, nu pentru copii. Benzi cu prinți homosexuali, cu fetițe cu ochii mari și umezi, cumva chinuite de vreun stăpân deranjat, deraiat. Este ceva în neregulă cu lumea de acolo. Erau magazine cu păpuși care aveau toate detaliile trupului evidențiate. Unora li se vedeau chiloțeii, la altele decolteul era foarte adânc, dar privirea mare și speriată era aceeași. Mereu. Nu erau păpușele de copii, bărbați în toată firea plecând cu sacoșele pline de astfel de jucărele. Am intrat de curiozitate într-un sex-shop. Nu există diversitate rasială aproape deloc, dar există aceeași privire rugătoare. Ți se face milă.

Cartierul Ginza este de super lux, magazinele Dior și Valentino fiind cât blocurile din Militari. Taxiurile sunt mereu curate. Șoferii au mereu mănuși. Mereu albe. Mereu chipiu. Mereu uniformă.

Cartierul Roppongi Hills este hip, plin de clădiri înalte. Sunt cozi la magazinele Cartier ca la noi la Mega Image. Acolo este și Mori Art Museum. Îmi plac muzeele de artă modernă. Oglindesc mai bine lumea de azi, nu sunt așa de prețioase parcă. Când am fost eu, era o expoziție Leandro Erlich, un joc de iluzii optice, de iluzii, foarte Tokyo ca să zic așa. Una dintre cele mai mișto expoziții pe care le-am văzut în viața mea. Era dimineață, o lumină frumoasă încălzea toate lumile din Tokyo, iar de la etajul expoziției, nu mai țin minte al câtelea, se vedea muntele Fuji. Se vede rar, dar când se vede, devine de neuitat. De altfel, chiar când aterizam, pilotul ne-a atras atenția că se vedea muntele din nori. Cât noroc!


Citeste continuarea aici: 

Citește și:  Cum ajung locurile mediocre in voga: Azi, Kanpai

Japonia în zece zile. Arta din Tokyo

Japonia în zece zile. Grădinile din Kanazawa

Japonia în zece zile. Despre mâncare în Kyoto

Povestea capătă mai mult sens dacă citești și restul episoadelor:

Japonia în zece zile. Introducere în Tokyo

6 thoughts on “Japonia în zece zile. La pas prin Tokyo”

  1. In sfarsiiit..!! Ai deschis seria Japonia.., o asteptam.. Este exact cum speram. Ma tii cu sufletul la gura.. Povestesti asa frumos despre oameni si obiceiuri total diferiti/ diferite de noi/ ale noastre.. Astept continuarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *