La Grande Bellezza – 1. Pisa si Riomaggiore

Nu-i dadeam mari sanse acestei vacante. Credeam initial ca 10 zile vor fi prea multe. Ma temeam ca apa nu va fi destul de calda si vazusem ca o sa ploua. Si ma mai temeam ca n-o sa ne intelegem patru fete si c-o sa fie scump. La final insa, oricat de scolareste ar suna, aceasta nu a fost o vacanta, ci o experienta in cel mai adevarat sens al cuvantului. O experienta cu viori in Florenta si cu un violoncel in Montepulciano, cu nori roz in Manarola, cu greve, cu meduze veninoase in Riomaggiore, cu portofelul furat in Pisa, cu prosecco baut sub Ponte Vecchio si cu un bar de sushi plutitor, cu orgi in biserici pustii, cu campuri pline de licurici in Toscana, cu inghetate in Vernazza, cu pizza, cu aglomeratii, cu italieni frumosi, cu baie noaptea cu niste americani necunoscuti, cu cel mai frumos cer in Siena si cu cel mai frumos dom. Cu Italia si cu tot ce are ea mai bun. Dar sa incepem cu inceputul si cu un espresso mic si puternic care sa ne tina treji tot drumul.

Prima noapte am stat in Pisa. Mai fusesem in Pisa, dar Piazza dei Miracoli, acolo unde este turnul cel inclinat este miraculoasa oricum. Nu ai cum se te plictisesti de perfectiune. In plus, cand am ajuns noi erau Noptile Albe in Pisa asa ca oamenii erau inca pe strazi, iar o gasca de copii batea mingea chiar langa turnul dantelat.

Mi-a placut Pisa de cum am aterizat. Nu am mai cumparat bilet de autobuz pentru ca nu am mai gasit, dar soferul ne-a zis calm “Sta sera va bene cosi” (In seara asta merge si asa – n.red.)…si asa a mers. Am stat la o bere si la o pizza si contrar asteptarilor noastre am reusit sa inchidem terasa desi aveam concurenta serioasa din partea unei mese de italieni destul de in forma.

A doua zi am pornit in recunoastere. Toata magia serii din Piazza dei Miracoli era acum rupta intre mii de turisti. Am mers mai departe prin oras. Pisa este tare mica asa ca cea mai buna idee este sa mergeti la intamplare prin ea pentru ca oricum drumurile va vor conduce spre lucrurile frumoase. Dar dincolo de cladiri, de tavane superbe, de dantele asezate pe ziduri, Italia este fabuloasa prin viata care curge prin ea. Vad la un moment dat o batrana de 80 de ani pe langa o bicicleta. Pedaleaza cativa metri si se opreste langa un alt om care statea langa o masina plina cu carti.

Incep sa vorbeasca si sa gesticuleze, evident. Li se alatura alti doi oameni. Langa ei mai vin doi curiosi si asa ai pe nepusa masa o revolutie iscata de la subiecte precum vreme, fotbal, sosul de paste si altele. Merg mai departe. Un tip cu un caine. Mai vine langa el o tipa cu un caine. Alt tip cu un caine. Cainii incet sa se joace intre ei. Stapanii incep sa vorbeasca despre caini si uite asa tot pe nepusa masa avem un dialog savuors in plina desfasurare. “Ciao, Stafeno!”, “Ciao, Antonia!”, “Ciao, bella!”. Pisa mi-a dat senzatia de oras in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea si daca iti dai putin interesul ajungi si tu sa te cunosti cu toata lumea.

Eu nu am mai ramas sa ma cunosc cu toata lumea pentru ca trebuia sa ajungem la gara si sa luam trenul spre Cinque Terre, cu oprire in Riomaggiore, primul dintre cele cinci taramuri populate de 3.000 de oameni care-si impart intre ei paradisul. Am luat trenul din Pisa si aici uneia dintre noi i s-a furat portofelul. Lucratura fina, cu trasaturi romanesti. La urcarea in tren, victima a fost flancata de doua tipe care chipurile vroiau s-o ajute cu bagajul. Vorbeau alta limba, dar eu cred ca erau din Romania. Totul nu a durat decat jumatate de minut. Victima si-a dat seama ca nu mai are portofolul pentru ca un fir de cablu ii atarna din geanta. Trenul a plecat. Am tras semnalul de alarma dar nu a vrut sa stea locului. Hoatele deghizate in femei de treaba coborasera deja, cu portofelul cu toti banii de vacanta si cu toate actele. Un inceput cat se poate de prost.

Am ajuns in Cinque Terre fara prea mult chef, desi Riomaggiore era superb. Este ceva aproape ireal la aglomeratia aia colorata de case care stau in buza apei cu rufe atarnate la geamuri si cu priviri care se ivesc din cand in cand din spatele obloanelor verzi. Toate obloanele sunt verzi.

Ne-am cazat la pensiunea Ciao Bella (da, stiu) si am urcat pana la ea vreo trei milioane de trepte ca era sa si mor de efort, cu tot cu nemernicul ala de bagaj. Nu am zabovit mult si am mers sa ne inecam amarul la plaja. Riomaggiore nu are o plaja prietenoasa, ci o plaja cu pietre, sapata in coasta muntelui, de pe care te duci direct intr-o apa albastra ca cerneala. E treaba ta. Daca nu vii cu pantofi de baie si cu ochelari de inot, vezi cum de descurci. Plaja este pur si simplu frumoasa si inabordabila ca o femeie. Punct.

Era o apa atat de buna si atat de racoroasa incat m-am luat cu inotul si nu m-am mai uitat cu atentie la lumea subacvatica. Si tot inotand eu asa in delirul meu lichid nu stiu cum naiba, dar pocnesc o cogeamite meduza violeta care la randul ei mi-a tras o palma veninoasa de m-am panicat complet. Deja toata viata mi se derula prin fata ochilor. Cand credeam ca totul s-a terminat, ma trezesc ca mai intru accidental intr-o meduza, de data asta cu spatele. Desigur, fiind o tipa care-si asuma varsta si nu o pustoaica rasfatata, am decis sa-mi duc cu mandrie ultimele momente ale vietii. Am pretins ca nu ma doare mana prea tare si nici locul de pe spate unde fusesem atinsa de meduza ucigasa, dar de fapt senzatia era tare ciudata. Usturime cu ceva amorteala. Oricum, contactul a fost similar cu un soc electric. Am ramas cu un semn pe mana ca o julitura, iar pe spate nu am nimic. Vacanta asta era din ce in ce mai dubioasa.

Am mers apoi in recunoastere prin oras. Riomaggiore are un turn cu ceas, o blestematie care suna la fiecare ora si care uneori se suprapune si peste clopotele bisericii, asa ca va inchipuiti ca noaptea este un fel de discoteca de inspiratie religioasa acompaniata de zumzetul a sute de turisti plus delirul verbal specific italian. Numai liniste si pace nu e in Riomaggiore. In fine, sa nu divagam.

De la biserica, orasul se vede incredibil, iar din turn zaresti coasta intinsa si o geana de apus de nu-ti mai vine sa pleci de acolo. Nefiind niste romantice pursange, noi ne-am luat niste vin si am plecat din nou spre mare. Acolo am nimerit intr-un grup de americani, cu chitara si cu versuri la ei, pasionati de Game of Thrones, asa ca am avut companie pana dupa miezul noptii. Si am mai facut si o baie pe cinste, cu toata teama de meduze, pentru ca temperatura si atmosfera impuneau acest lucru.

Cititi si:

La Grande Bellezza – 2. Corniglia si Manarola

La Grande Bellezza -3. Monterosso si Vernazza

La Grande Bellezza – 4. Siena si un inceput de Toscana

La Grande Bellezza – 5. Toscana

La Grande Bellezza – 6. Florenta

9 thoughts on “La Grande Bellezza – 1. Pisa si Riomaggiore”

  1. Da, parea mai simplu sa te ascult povestind despre intalnirea cu meduza decat sa citesc, am simtit putin frig pe spinare.. fara gluma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *