La Grande Bellezza – 2. Corniglia si Manarola

Continuam ce am inceput aici, La Grande Bellezza – 1. Pisa si Riomaggiore

A treia zi, am plecat in recunoastere in Cinque Terre cu prietenul tren pentru care de fiecare data am luat bilet si in care n-a venit nimeni sa ne controleze vreodata. Prima oprire a fost Corniglia.

Eu stiam despre Corniglia ca nu are iesire la mare, dar stiam prost. Nu asta a fost insa surpriza majora, ci faptul ca acest loc arata ca o jungla, ca o padure ecuatoriala rasfatata de ploi. Nu am vazut in viata mea asemenea verdeata si nu am vazut vreodata valuri de nori si aburi din pamant rostogolindu-se pe munti plini de plante, ciresi, nuci, leandri, ficusi si alte asemenea verzituri. Era ceva exotic in tot acest loc. Mai ca ma asteptam sa-mi sara o maimuta pe spate. De la gara din Corniglia pana in centru or fi de urcat vreo 5 milioane de trepte, dar este un drum frumos, asa ca trece repede si fara regrete. Orasul este superb, plin de magazine si de crasme cu mancare de te ingrasi numai privind feliile de mozzarella care se odihnesc printre rosiile imbujorate sau focaccia aurie plina de ispite.

Am ajuns in spatele bisericii tot fugind de chemarea bucatelor iar de acolo se vedea marea albastra, dumnezeiasca. Nu ma mai saturam. Imi intrase albastrul ala in ochi. Din centru se poate ajunge la o marina si desi am vazut ca vine ploaia si bunul simt te indemna sa stai naibii la un espresso cuminte, am pornit cu o amica sa vedem care-i treaba cu golful din Corniglia. N-o sa va vina sa credeti, dar a inceput potopul lui Noe. Ne-am ascuns sub o poarta si fix langa poarta era o usa veche pe care am ridicat-o si din care ne-am facut un fel de scut impotriva furtunii. Am scos prosopul din geanta si ne-am invelit pe cealalta parte. Si am stat acolo si ne-am facut selfie-uri si ne-am uitat la toata verdeata aia si nu ne venea sa credeam. La un moment dat a cedat si ploaia si am pornit spre golf. Corniglia are cel mai frumos golf dintre toate cele cinci sate din Cinque Terre. Cel mai frumos. Cu o apa ca un cer. Cand am ajuns jos a pornit din nou ploaia, dar de data asta ne-am ascuns in adapostul de barci si a fost perfect. Acest adapost este practic sapat in stanca si de acolo dintr-o barca ne uitam la ploaie si la mare. Baie nu am facut, desi poate mergea. Erau acolo doi neozeelandezi frumosi, dar nu foarte prietenosi si nici extrem de curajosi. Cred ca daca s-ar fi bagat ei in apa as fi sarit si eu, dar asa…

Am stat pana s-a oprit ploaia si am urcat din nou alte 3 milioane de trepte pana in centru unde ne-am reunit cu celelalte doua prietene si am pornit spre Manarola.

Ne era o foame de muream, iar eu stiam crasma perfecta pentru desfraul culinar. Deja vedeam pestii de la Tratoria dal Billy in fata ochilor, si mai vedeam si cartofeii aia necurat de buni, tavaliti prin ulei de masline, muguri de pin si rosii zdrobite. Si putin busuioc si o ramurica de rozmarin. O, Doamne, cum aveam sa-mi mai bat joc de toate orele de sala, cum aveam sa-mi pierd rasuflarea in mancare, cum aveam sa…mor in continuare de foame pentru ca Billy tocmai isi inchisese crasma pentru pauza ca orice italian care se respecta. Madonna mia, porca miseria!

Innebunite de foame ne-am oprit intr-o crasma Marina Grande sau Marina Picola, oricum nu conteaza pentru ca mancarea nu a fost buna asa ca daca va bate gandul sa mancati in Manarola, evitati orice restaurant care are in denumire Marina.

In fine, dupa mancarea asta mediocra, a iesit un soare vesel care pur si simplu a transformat Manarola. Asa, pur si simplu. Dintr-un loc frumos s-a schimbat intr-un vis. Asa. Deodata.

Normal ca vanzad minunea, nu ne-a mai ramas altceva de facut decat sa ne aruncam in mare. O data, de doua ori, de 50 de ori, tot exersand sariturile in cap. Fara meduze de aceasta data. In plus, la un moment un american trece pe langa noi si cu seriozitatea unui navy seal isi intreaba “comandantii”: What’s the protocol here? Adica un fel care-i treaba cu scaldatul asta? Cum se face? Ni s-a parut atat de delicioasa replica, incat mai toata vacanta am tinut-o cu protocolul-n sus si-n jos. Dupa ce ne-am balacit ca Nica la scaldat, dar am ramas si cu haine, am urcat la Nessun Dorma, o crasma superba, de unde vezi toata Manarola si unde se mananca bine. Normal ca noi cum mancasem prost si mult nu mai lasasem loc decat pentru un desert si 2-3 espresso-uri. Am luat o prajitura cu lamaie care avea consistenta unei negrese, dar care era acrisoara si calduta, de nu am lasat-o pana nu am vazut-o disparand din farfurie. Iar muzica din acel loc era atat de buna incat nu-ti mai venea sa pleci. Dar trebuia sa plecam pentru ca un nou apus ne dadea de inteles ca trebuie sa luam trenul spre Riomaggiore iar asta chiar era o intalnire pe care nu aveam cum s-o ratam.

Cititi si:

La Grande Bellezza – 3. Monterosso si Vernazza.

La Grande Bellezza – 4. Siena si un inceput de Toscana

La Grande Bellezza – 5. Toscana

La Grande Bellezza – 6. Florenta

 

6 thoughts on “La Grande Bellezza – 2. Corniglia si Manarola”

  1. ohooo! a meritat asteptarea sa citesc partea a doua. Daca o tii tot asa la ultima parte voi spune o rugaciune sa pleci in alta excursie si s- o iei de la capat. Bravo!
    Pot sa vad si eu selfie-urile ? Macar una Rox..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *