La Grande Bellezza – 5. Toscana

Continuam de aici: La Grande Bellezza – 4. Siena si un inceput de Toscana

A saptea zi am respectat protocolul si am inceput totul cu o baie la piscina. Daca tot era acolo, era pacat de ea. Intr-un final ne-am urcat in masina si am pornit la drum. Sa fi tot mers 200 de metri cand am dat de un lan de grau in care am stat juma de ora sa ne facem poze. Si asta facea parte din protocol. Apoi chiar am mers.

Ne-am oprit in Bosco della Ragnaia. Aceasta nu este o padure oarecare, este un proiect al unui artist american care si-a gasit locul printre sute de copaci.

Este un labirint, un teritoiu imprecis care-ti injecteaza fel si fel de trairi. Un pic de teama, dar o teama care nu te paralizeaza, ci te duce mai departe. Este o padure care-ti gadila curiozitatea, dar care este tare stranie. Sunt fel si fel de inscrisuri. Sensul il dai tu acestei povesti, dar peste tot sunt elemente ascunse care asteapta curiozitatea ta, oglinzi, scaune, placute in fantani abandonate, contraste prin cuvinte. Este un experiment la care inca se lucreaza, este un teritoriu nedefinit. Mi-a placut. M-am simtit in largul meu in padurea asta confuza.

Cand am iesit din padure am mai mers ceva si ne-am oprit in Pienza, un oras din Val d’Orcia, din inima Toscanei. Normal ca fix cand am ajuns noi in piata de langa biserica a inceput sa cante un cor de vreo 50 de copii. Deja incepeam sa ma tem de perfectiunea acestei vacante.

Am mers apoi prin acest oras care este ca o mica bijuterie. E slefuit la perfectiune. Nu este casa fara flori in fata si este plin de magazine cu mancare, ceea ce pentru mine este mereu o bucurie. Tot mergand asa fara rost pe strazi, ma trezesc in fata unei gelaterii, Buon Gusto. Si cum mi-am dat seama ca deja trecuse o zi de la ultima inghetata, am intrat. Mi-au picat ochii imediat pe inghetata de kiwi cu… spanac?!?!?! Spanac?!?!? Il rog pe vanzator sa-mi dea sa gust un pic. Imediat am avut curcubeu pe cerul gurii, mi-a traznit capul de racoare si de arome. Da, am gasit Sfantul Graal al inghetatei, kiwi cu spanac. “Incredibil!!!!!”, am zis eu cu voce tare si probabil cu lacrimi in ochi.

Vine un italian langa mine. “De unde esti?”, ma intreaba. “Din Romania”, ii raspund. “A, credeam ca esti din regiunea mea, din Puglia. Ai exact accentul nostru. Mie nu mi se pare asa buna inghetata asta. Poate eram beat cand am gustat-o”, imi mai spune. Ia si el o lingura si gusta. “Incredibil!” Atras de galagia noastra, mai vine un italian. Gusta si el. “Incredibil.” Vanzatorul incepe sa rada. Gusta si el. Radeam toti. Deja facusem acolo un mic cor care stia un singur cuvant, incredibil.

Am iesit cu inghetata mea incredibila afara si le-am dat si prietenelor mele sa guste. Li s-a parut si lor incredibila. Mi-am dat seama ca uitasem sa-mi iau ciocolata fondanta. Il rog pe vanzator sa-mi dea sa gust putin si-i cer o cupa. Imi ia inghetata, imi pune o cupa si-mi spune ca este din partea lui. Cand dam sa plecam, iese dupa noi si ne spune ca el are o prietena in Timisoara si ca vrea sa-si deschida o gelaterie in Bucuresti. Incredibil, sau ce?

Apoi am pornit spre Montepulciano. Este mai mare decat Pienza, dar nu este mai frumos. Din piata mare se fac mai multe strazi care te duc spre locuri de unde poti vedea de sus dealurile Toscanei. Intr-un astfel de loc, din spatele unor ziduri de piatra, deodata a inceput sa se auda un violoncel. Doar sunetul strabatea zidul. Nu stiai cine canta, cum arata omul, cum arata incaperea. Doar sunetul trecea de zid. As fi ramas acolo ore cu urechea lipita de piatra si cu timpanul invadat de violoncel.

La apus am ajuns in Montalcino. Orasul era aproape pustiu, dar agitatia era in ceruri. Era foc deasupra lanurilor de grau si a boabelor de struguri. Splendoare.

A opta zi am mers in San Gimignano, cel plin de turnuri. Neaparat sa urcati in turnul cel mare, sa va luati inghetata de la Gelateria Dondoli si sa va luati pizza la felie.

Vedeti voi, prinse cu atata treaba, noi am cam uitat ca la 18:00 trebuia sa lasam masina in Florenta, ca altfel mai plateam o zi, si cumva din calculele noastre reiesea ca mai avem timp si de drumul vinului prin Chianti. Evident, nu mai era timp, dar ne-am dat seama de asta abia la 16:30 cand eram chiar pe drumul vinului si nu prea mai aveam cale de intoarcere. Atunci a inceput goana. Claxoane, depasiri, raliu. Am sosit la centrul de masini la 17:56. Lejer. Am mai fi avut timp de o poza.

Cititi aici continuarea, La Grande Bellezza – 6. Florenta

Mai cititi si:

La Grande Bellezza – 1. Pisa si Riomaggiore

La Grande Belleza – 2. Corniglia si Manarola

La Grande Belleza – 3. Monterosso si Vernazza

La Grande Bellezza – 4. Siena si un inceput de Toscana

12 thoughts on “La Grande Bellezza – 5. Toscana”

  1. Mi-au placut parcul putin misterios, campul, cerul, turnurile, gelateria dar cel mai mult mi-a placut poza 21.. dunga de lumina este ca o usa lasata intredeschisa pentru a putea reveni..
    Aproape de miezul noptii sa citesc ceva frumos este egal cu “noapte buna” zis de cineva drag

  2. Mi-au placut parcul putin misterios, campul, cerul, gelateria dar cel mai mult mi-a placut poza 21, dunga de lumina.. o poarta intredeschisa pentru mai tarziu..
    Sa citesti ceva asa de frumos, aproape de miezul noptii, este ca urarea de “noapte buna” de la cineva drag . .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *