Moldoveanu, Negoiu si Vistea Mare – 4 zile in Fagaras – Ep.2

Dupa o izbanda ca Moldoveanu aveam nevoie de o zi mai odihnitoare pentru a mai gasi pe undeva energie si entuziasm pentru a ajunge pe Varful Negoiu (2535 m). Prin urmare am decis sa ne trezim de voie, sa luam un mic dejun in tihna si sa plecam pe la 12:30 inapoi de unde am campat miercuri noaptea, Lacul Capra.

Fac o mica paranteza sa mentionez ca somnul in cort in Muntii Fagaras, in luna lui „Cuptor”, nu e chiar numai cu plasa de tantari inchisa. Temperaturile nu au crescut in nicio noapte peste 5 grade, iar in sacul de dormit am intrat cu 2 tricouri si 2 hanorace pe mine, caciula in cap, 2 perechi de pantaloni si 2 perechi de sosete in picioare. Si n-am fost cel mai imbracat :). In astfel de conditii trebuie sa faci cumva sa dormi, sa te odihnesti dupa o zi grea si sa iti iei energie pentru urmatoarea, poate la fel de grea.

Ziua de vineri a fost cam de vacanta, la ce „maraton” am tras cu o zi inainte. Am luat-o mai usor si in vreo 6 ore am ajuns inapoi la Lacul Capra. Daca tot era zi de relaxare si refacere am zis ca ar fi profi sa ne refacem cum trebuie. Asa ca 5 dintre noi am coborat la Balea Lac cu gandul la o ciorba calda si o bere rece.

Evident ca organismuele noastre nu puteau sa coboare asa fara rucsaci ca riscam sa le dezvatam :). Asa ca am mai facut un rezumat la bagaje si am dus la masinile parcate jos la Balea Lac orice nu mai aveam nevoie in urmatoarele 2 zile, de la haine murdare pana la cortul stricat de vant in prima noapte. Oricum, tot efortul de a cobori cu alte greutati in spate a meritat pentru ca la Cabana balea am mancat o ciorba de vacuta proaspata si am baut cel mai bun Ciuc din viata mea. Parca scapasem de la Zoo, asa ma bucuram :).

La urcarea inapoi (acelasi traseu urcat in prima noapte la frontala) am facut neinsiprata miscare sa ne mai bagam in rucsacii goliti la masini niste cumparaturi de la tarabe: sunca afumata, un pet de bere, o palinca cu margelute, carnati afumati, pastrama de berbecut, niste paini si cateva cepe verzi imense. Cand spatele mai mult a carase decat fusese liber in ultimele doua zile, iar burta era plina de ciorba si bere, urcusul a fost infinit mai greu. Dar seara a avut happy end daca ma gandesc la ospatul tras la corturi cu tot „echipajul” afumaturile stropite cu palinca trimitandu-ne potoliti la culcare. De bere nu s-a mai putut atinge nimeni. 🙂

Varful Negoiu (2535 m)

Sambata dimineata a fost trasa la indigo cu joi dimineata, exceptand corturile. Adica nu le-am mai strans pentru ca doua dintre fete nu au mai urcat cu noi din cauza durerilor de genunchi.

Asa ca la 7:30 am plecat cu gandul ca peste 10 ore suntem inapoi. Cam atat ar fi trebuit sa facem.

Fiind inca pe modul relax din ziua precedenta am avut un ritm relativ lent la inceput, cu pauze de poze destul de multe pe traseu si mers de broaste testoase. Nefericirea face ca am ales traseul ce ne ducea spre Negoiu trecand peste Varful Laitel (2390 m). Si spun nefericirea pentru ca dintre toti muntii strabatuti in viata mea varful asta cu nume de animal pubian a fost singurul care am simtit ca nu se mai termina, atat la urcat cat si la coborat. Si nu va lasati pacaliti de doar cei 2390 de metri altitudine ai sai, ca e mare si greu ca toti dracii aia negri din Iad. De exemplu, Varful Iezerul Caprei (2417 m) urcat cu putin inainte ni s-a parut o jucarie.

Odata lasata in urma aceasta Golgota, am ajuns la frumosul Lac Caltun (2135 m), o incantare pentru ochi si suflet. Nu stiu cum face natura asta de le pune asa frumos, dar durerea urcusului si coborasului a trecut instantaneu cand am vazut lacul dominat (ori pazit, nu mi-am dat seama exact!) de Varful Caltun (2510 m). Avand in vedere o asa incantare vizuala am decis sa facem aici pauza de masa, sa ne bucuram cat mai mult de ea. Lacul Caltun este si ultima sursa de apa potabila de pe traseul pana la Negoiu si inapoi, asa cum aveam noi sa parcurgem. Asa ca am reincarcat bidoanele si dupa vreo 30 de minute de pauza am luat-o din loc.

Teoretic mai aveam maxim 2 ore de parcurs pana la cei 2535 de metri, daca o luam prin Strunga Dracului. Strunga asta e un fel crapatura in versant pe care te cateri sa traversezi creasta si sa ajungi pe partea ailalta. Cum pe traseu ne-am intalnit cu un nene de la Salvamont si ne-a recomandat sa nu o luam pe acolo ca sunt bucati de lanturi desprinse si mai cad pietre, am decis sa ocolim putin prin Strunga Doamnei, ceva mai putin periculoasa. Asta ne-a facut sa intarziem cam cu o jumatate de ora la intalnirea cu Vf. Negoiu, dar dupa o ultima smucire de orgoliu am ajuns pe al doilea varf ca inaltime din Romania.

Stiti povestile alea care spun ca de pe nu stiu care varfuri se vede Dunarea in anumite zile ale anului cand e foarte senin si frig? Ei, de pe Negoiu nu am vazut Dunarea, dar am vazut Oltul si Lacul Vidraru, ceea ce mie mi-a fost suficient sa imi gadile retina. Aici, fata de Moldoveanu locul e mai primitor, multi dintre cei ajunsi avand loc unde sa isi traga suflteul, unde sa manance sau sa se intinda la poze. Le-am bifat si noi pe astea, am pupat mandri piatra care anunta oficial la ce altitudine suntem si am plecat impliniti spre casa.

Pe traseul inapoi starea generala a fost una relaxata. Asta pana au inceput sa ne doara toate. Cum adrenalina disparuse au inceput sa apara durerile. In special cele de genunchi.

In numele frumusetii naturii, a relaxarii totale si greutatii instalate in corpurile nostre am mai luat o pauza de masa langa Lacul Caltun si la intoarcere, ca nu ne saturasem prima data. De priveliste vorbesc, nu de mancare.

Mai tot drumul de intoarcere a fost cu privirea spre inapoi, spre Varful Negoiu, spre Varful Caltun, spre Lacul Caltun si spre marea noastra reusita. Am ajuns inapoi pe la 18:30 (dupa 11 ore) si ne-am lins ranile pana pe la 22:00 cu niste supe instant si petul de Timisoareana neconsumat in seara precedenta.

Duminica dimineata am coborat la civilizatie cu gandul la patul de acasa, la dusul de acasa, la un mic dejun copios si la o bere pe o terasa umbrita din Bucuresti. Dupa 4 zile de colindat Muntii Fagaras corpul meu era aproape epuizat fizic si nu realizam de unde mai are energie sa paseasca. Dar se spune ca „atunci cand simti ca ai ajuns la capatul puterilor, de fapt ai ajuns la jumatate„. Probabil ca vorba asta s-a potrivit ca o manusa pe gandul care m-a napadit cand am ajuns la masina parcata langa Balea Lac. M-am uitat in sus la creste si mi-am zis ca as fi gata sa incep alte 4 zile de umblat.

Moldoveanu, Negoiu si Vistea Mare – 4 zile in Fagaras – Ep.1