Edinburgh, despre nimic ostentativ

Uneori sunt foarte bine organizată, de cele mai multe ori, dar și când sunt dezorganizată, o fac ca o profesionistă. În Edinburgh am ajuns din întâmplare, una dintre cele mai frumoase, genul de momente care îți arată că lucrurile pot merge bine și fără o planificare.

Dacă vă vine să credeți, cu o seară înainte nici nu știam dacă vom pleca, dar dacă ar fi fost să plecăm, aterizarea ar fi fost în Dublin, cu un plan destul de bine făcut pentru toată Irlanda.

M-am trezit de dimineață, suficient de devreme pentru a mai putea lua bilete, și am cumpărat două, doar un dus pentru două persoane, dar cu destinația Edinburgh. Bagajul tot în dimineața aia l-am făcut și avionul aproape l-am ratat, dar cumva am ajuns acolo, fără cazare, fără plan, fără nimic.

Ne-am așezat pe o bancă din aeroportul din Edinburgh și am reușit să găsim o cazare chiar frumușică, cei mai importanți factori în luarea deciziei fiind poza unui cățeluș, un dachshund lățos, și ceva imagini cu micul dejun. Gata, hotărârea a fost luată, așa că am stat la Martins Guest House trei nopți, ceea ce vă recomand și vouă.

Ne-am urcat într-un autobuz ca să ajungem din aeroport în centru. Pur și simplu mă uitam pe geam ca ultima turistă, pentru că nu prea știam la ce să mă aștept. Nu mă așteptam la soare, de exemplu, dar era și el. Orașul se întindea curat și dichisit la picioarele noastre și pentru că avusesem norocul de a găsi locuri la etajul de sus al autobuzului. Copilării!

Am ajuns și la cazare, ne-a luat vreo 10 minute să ne dăm seama cum să intrăm în casă și apoi am ieșit prin oraș. În parcuri, lumea juca golf. Sunt nebuni cu sportul ăsta, la fel cum sunt nebuni cu alcoolul sau cu mâncărurile grele, în combinații atât de bogate în calorii, încât și un american s-ar simți depășit.

Pentru că, după cum v-am spus, nu am planificat absolut nimic, am nimerit în crâșma unei facultăți de biologie/medicină, unde ne-am dres cu niște beri și o ciocolată caldă și am tras cu urechea la sporovăiala veselă din jurul nostru. Mare lucru nu am mai prins din lumina zilei, așa că nu am avut cine știe ce contact vizual cu orașul.

A doua zi a început grozav pentru că am avut un mic dejun cât un mare prânz format din ouă, șuncă, ceva chiftea de organe (da, știu, delicios), roșii coapte și alte chestii care l-ar ridica de la masă pe orice vegetarian respectabil.

Nu este cazul persoanelor de față, nu pentru că nu am fi respectabili, ci doar ne place carnea. Dar, dincolo de mâncare, la micul dejun a mai fost ceva grozav și anume un cățel, dachshundul lățos amintit mai sus, care se juca printre picioarele noastre pe piciorușele lui minuscule.

Ei, bine, cuțulache ăsta nu era un cățeluș ca oricare, ci unul scamator care știa să stea pe lăbuțele din spate și cu cele din față împreunate. El cred că țintea la șuncă, cred că mai și primea, dar nu de la noi pentru că, după cum am spus, suntem respectabili și carnivori pasionați.

Era o lumină tare frumoasă în Edinburghul de toamnă care ne-a primit și un soare ca o surpriză. În magazine, găseai mereu o selecție de bere impresionantă și puteai merge cu sticla pe stradă, pentru că nu zicea nimeni nimic.

Centrul este foarte frumos și cam cuprindeți tot ce este de văzut dacă dați o tură pe Royal Mile.

Castelul din oraș domină priveliștea, dar mai sunt și alte locuri frumoase. Victoria Street este plină de magazine colorate, dar eu v-aș spune să vă lăsați banii la Oink, un loc de unde vă puteți lua un sendviș cu pulled pork de mori de plăcere. Ca să ardeți caloriile, poate dați o tură și pe la Greyfriars Kirkyard, un cimitir din oraș. Cu lumina potrivită, vă asigur că nu este nimic macabru în această plimbare.

Și dacă ați exagerat cu sendvișul ăla de la Oink, mergeți până pe Calton Hill, să vă uitați de sus la oraș și să vă dați seama câte lucruri ne lipsesc aici.

Dintre toate locurile pe care le-am văzut în viața asta, Bucureștiul mi se pare singurul din care nu poți să evadezi decât dacă pleci departe. Ghinionul meu este că tocmai în București m-am găsit să stau.

În Edinburgh, urci un deal și te detașezi de toate, nimerești într-o zonă zero, fără aglomerație, doar cu vântul, cu iarba și cu clădirile frumoase la picioare. Cu nimic deosebit, doar cu liniștea.

Îți este mai ușor să revii la ale tale când știi că evadarea este atât de la-ndemână. Și din pură întâmplare, fără nicio planificare, când aveam mai mare nevoie de ea, atunci s-a făcut să ne iasă Edinburgh în cale.