Acum eu nu știu ce să vă mai zic pentru a vă convinge că nu trebuie să treacă un an fără a ajunge în Italia, dar mai fac o încercare, cu sudul țării, mai precis cu Lecce și cu toată frumusețea care înconjoară acest loc. Și uitându-mă pe geam afară, nici nu cred că greșesc foarte tare dacă încerc să vă aduc puțină vară.

Am aterizat în Bari, despre care v-am mai spus cât este de frumos, undeva pe final de septembrie, apoi am luat un tren și am ajuns până în Lecce, oraș cu un centru învelit în marmură albă și fină ca obrazul unui copil. Ne-am cazat la un bătrân din cale afară de simpatic, care avea grijă de casa fiului său, adică de asta, bătrân care avea să ne fie de mare ajutor mai încolo. Veți vedea.

Lecce este tare animat seara, cu toată lumea în stradă, toți cu poftă de vorbe și de nimicuri prin orașul frumos luminat și curat. De pizza mai aveau chef oamenii, de pizza mâncată pe scările bisericilor, că doar ce e bun și lui Dumnezeu îi place, iar nouă și mai și. Recomandarea mea este să mâncați până nu mai puteți pizza margherita de la Pizza&Co, doar cea mai pizza din lume.

Nu știu exact de ce, dar pizza margherita bine făcută în Italia este fără asemănare între toate pizzele făcute în orice cuptor de oriunde. O fi sosul, o fi blatul, o fi făina, o fi busuiocul, or fi lemnele care coc pizza, o fi magie albă, o fi magie neagră, nimeni nu știe, dar ceva mai bun decât pizza asta simplă nu există. Poate doar pâinea caldă cu brânză și roșii, ceea ce cam tot o pizza este.

Din Lecce vă trebuie o mașină ca să ajungeți la toate plajele din zonă, lucru pe care noi l-am și luat, chiar în gară fiind un centru de închirieri. Așa am ajuns la Punta Prosciutto (evident că aveam și niște prosciutto la noi), un fel de Caraibe, dar aici-aproape. Mă rog, eu în Caraibe nu am fost, dar îmi imaginez că tot un fel de Punta Prosciutto este, adică un nisip alb și o apă ca un cer senin, ceea ce este cam a doua mea chestie preferată, după mâncare. Problema cu Caraibe este că nu știu sigur dacă găsesc prosciutto acolo 🙂

Noi ne-am nimerit însă într-o zi liberă, așă că plaja era destul de aglomerată, motiv penru care ne-am urcat în mașină și am căutat ceva mai retras. Și am găsit. Am găsit și plajă, și umbră de pini, și am stat până am crezut că ne-a ajuns, dar de fapt am mai fi stat puțin. Era așa de liber locul, încât dacă mergeai ceva mai în larg puteai să faci baie gol-goluț, ceea ce este cam a treia cea mai mișto chestie după mâncare și apa albastră.

Citește și:  Top 10 orase de vizitat pentru gurmandul din tine

Apoi am trecut și prin Porto Cesareo, ceva sat de lângă Punta Prosciutto, dar voi nu trebuie să faceți asta, decât dacă nu aveți idei mai bune. E simpatic, am mâncat și acolo ceva prăjiturică, am stat pe mal și ne-am uitat la bărci și la apus, dar nu pot să zic că este locul în care visez să mă întoc. La revenirea în Lecce am mai luat o tavă de felii de pizza ca să avem ce planuri de diete să ne facem pentru când reveneam acasă (și pe care să le încălcăm pe toate).

A doua zi, pentru că nu mai aveam mașină, dar aveam alte planuri de drumeție, am ajus să luăm un taxi până la Roca, acolo unde este una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut eu în viața mea, dar și Grotta della Poesia, un loc unde poți să te arunci într-un fel de piscină naturală, dacă nu ai altceva mai bun de făcut. Așa cum am mai spus, apa albastră este a doua mea mare iubire după mâncare, dar ce spuneți de faptul că în ziua în care am ajuns în la Roca aveam cu mine și o felie de pizza, cea mai bună pizza din lume? Magie.

Am stat și m-am bălăcit acolo așa cum trebuie să o faci când știi că vara e pe sfârșite. Și pentru că nu a fost de ajuns, am făcut un autostop, pentru că deja autobuzele intraseră pe programul de iarnă, și am ajuns până la Torre dell Orso, o frumusețe de loc, cu stânci care țâșnesc din mare, unde am mai făcut o baie aproape infinită.

Pizza deja nu mai aveam, dar simțeam un pui de foame care se făcea tot mai mare. Norocul nostru a fost că bătrânelul din Lecce, gazda noastră, avea și o altă casă, în Otranto. Bun ca pâinea caldă cum era, a venit și ne-a luat, ne-a dus la el acasă în Otranto și ne-a pus la masă. A adus o farfurie plină de roșioare ca niște explozii de gust și o mozzarella albă și frumoasă, mare cât un pumn. Ne-a mai adus o pâine aurie, ulei de măsline și o conservă de ton care nu avea nimic de-a face cu conservele noastre. Am mâncat ca și cum era ultima masă. Într-un fel chiar era, ultima masă de vară. Nimic nu e mai bun decât lucrurile simple, bine făcute. Nicio fandoseală de restaurant cu pretenții nu are gingașia mâncării simple. La fel cum niciodată multe cuvinte nu sunt mai bune decât un adevăr bine spus.

După ce ne-am pus burțile la cale, am făcut iar baie la plaja din oraș iar apoi am mers să vedem cetatea, albă și ea, ca o mireasă. Nu știu de ce, dar așa cu rucsac cum eram, mi s-a părut foarte inteligent să intru într-un magazin de porțelanuri. La fel de inteligent mi s-a părut să iau ceva obiect în formă de con în care puteai să bagi o lumânare, dar care atunci când l-am ridicat s-a desprins în două. O bucată a căzut peste cogeamite bufniță verde din porțelan pe care, evident, am bufnit-o, după care a ricoșat în alt con, de mă uitam și mă întrebam când se va termina tot acest domino de coșmar.

Vânzătoarea a venit peste mine și mi-a zis că trebuie să plătesc jumătate din prețul bufniței, care probabil și era cel mai scump obiect din magazin, de o urâțenie direct proporțională cu dimensiunile apocaliptice ale animalului înaripat cu aspect de arici (?).

Pe scurt, am decartat 100 de euro, bani de care puteam să-mi iau felii de pizza pentru o viață întreagă. M-a bușit plânsul de oftică. Mă gândeam că am ghinion. Uitasem de masa dată de bătrânel și de apa aceea ca un vis și deodată mă simțeam ca un om fără noroc.

Citește și:  Scurtă aventură în nordul Italiei, la lacul Garda și nu numai

Am plecat de acolo îmbufnată ca bufnița aia tembelă și verde.

În ultima zi, în drum spre Bari, de unde luam avionul, am trecut prin Polignano a Mare, un oraș ca o minune. Se pornise un vânt puternic, așa că nu am mai putut face baie, dar ne-am uitat la marea aia dezlănțuită mai frumoasă ca niciodată, iar apoi am ajuns în Bari unde am revenit la Panificio Santa Rita, un loc pe care îl vizitasem și prima oară când fusesem în Bari.

Panificio Santa Rita se schimbase, nu mai arăta de cartier ca pe vremuri, dar tot cartierul era acolo să cumpere pâine. Am luat și noi focaccia cu măsline și roșioare, doar un pic grăsună de la uleiul de măsline, dar fragedă tocmai datorită lui. Am mâncat pe o scară, pe o stradă pe care vântul de toamnă se simțea tot mai tare. Cu o zi înainte mă gândeam că sunt un om fără noroc, acum mâncam cea mai bună focaccia din lume și mă gândeam la baia făcută chiar cu o zi înainte de furtună. Dacă nici ăsta nu e noroc, atunci nu știu ce mai e.

Nu ai cum să te simți prea mult fără șansă în Italia, indiferent de cât de scumpă este bufnița pe care o spargi. Nu ai cum, când ai zâmbetul plin de firimituri de focaccia caldă și încă simți sarea de la cea mai frumoasă mare cum te strânge în prag de toamnă. Iar acum că a venit iarna de tot, căldura acumulată atunci, mă va ține până la vară. Așa simt eu când văd că ninge afară…

Citește și:  Sicilia cea vulcanica. Partea a IV-a

Articole pe acelasi subiect:

Lacul Garda sau 10 chestii de făcut pentru o vacan... Italia, după cum bine se știe, are cam de toate, printre care se numără și niște lacuri glaciare absolut demențiale, numai bune de răcorit vara (sau l...
Scurtă aventură în nordul Italiei, la lacul Garda ... Trebuia să fie o vacanță de relaxare, undeva la lacul Garda (nordul Italiei), în care nu trebuia să fac altceva decât să dorm, să fac baie, să mănânc ...
Elba te spala de toate pacatele Am crescut langa ape. Am copilarit in Tulcea, iar in vacanta ma trimiteau ai mei la Ceatalchioi, un sat pe Dunare. Urata apa, dar plina de minuni si d...

4 comentarii

Reply

Eu cred ca spargand bufnita ai spart ghinionul.. Cat despre bani, nu uita , se fac greu si se risipesc usor..Altfel de ce sa mai mergem la munca sau in redactie? 😄

Reply

Am prefera sa stam acasa si sa vina banii la noi. Atunci am putea bufni cate bufnite dorim

Reply

Frumusete in toate felurile..! Culoarea apei, verde smarald sau albastru cer, m-a ajutat sa zambesc de dimineata.. Sigur voi avea o zi buna..:) Voi folosi acest „tratament” si maine chiar daca voi alege alta destinatie..:)

Reply

Daca ai zambit, atunci am reusit 🙂

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.