Papila sau cum în București tot nu știm să facem ramen

Salut,

Nu ne-am mai citit de ceva vreme. Am fost ocupați, dar între timp am mai ajuns în câteva locuri despre care vă vom povesti în săptămânile care urmează.

Să începem cu începutul. Am tot auzit de un restaurant nou deschis în București, Papila (Strada Sfinților, nr. 6, zona Rosetti), așa că într-o sâmbătă urâtă am zis să testăm un loc frumos.

Și este cu adevărat frumos. Nu se pot face rezervări decât pentru grupuri mai mari de patru persoane și cum noi eram doi a trebuit să așteptăm puțin la intrare. Ceea ce nu a fost deloc rău, pentru că așa am avut timp să ne uităm la ce era în jurul nostru.

Vizual, Papila este fără cusur. Mobilier frumos, foarte multe plante, o vază cu lalele albe pe masa cea mare pe care nu am putut să o rezervăm pentru că eram doar noi doi, o zonă de bar curată, oameni frumoși. Este chiar o bucurie când dai de astfel de locuri în Bucureștiul ăsta destul de…posac (încerc o atitudine mai puțin acidă, sper să mă și țină).

Meniul este destul de simplu, dar mie îmi plac locurile care nu mă pun să citesc cărți de bucate când oricum mi-e foame și aș mânca și plantele de pe masă.

Practic, găsești câteva supe/ciorbe și sendvișuri, plus câteva deserturi. Eu am venit la Papila pentru că auzisem că au un ramen bun, iar el venise la Papila că l-am târât eu acolo.

Ne-am luat un ramen (25 de lei), o ciorbă rădăuțeană de curcan (17 lei), un sendviș gulyas (30 lei), un cheesecake cu lămâie (15 lei), ceva beri și ceva apă.

Conversația era frumoasă, locul frumos, a venit și un cățel drăgălaș, așteptările erau mari, farfuriile au venit și…

Ramenul de la Papila nu e ramen. Este o supă de vită, cu o zeamă care nu prea are nimic de a face cu baza de ramen. OK, am înțeles că porcul a fost înlocuit cu vita, dar mai departe nu am înțeles de ce lipseau algele uscate sau oul fiert moale (nu tare ca atunci când l-am uitat pe foc). Poate nu mergea vita cu alge, nu știu, dar de ce să scrii că ai ramen dacă nu ai? E un ramen reinventat? Păi, scrie așa.

Nu avem nici sos de soia să dreg presupusul ramen, așa că l-am mâncat cum era întrebându-mă însă de ce nu reușim să avem și noi în București un ramen bun. Sau măcar, dacă tot punem în meniu ceva supa de vită, să scriem că e ceva supă de vită, nu ramen închipuit.

M-a dezamăgit mult chestia asta, pentru că nu mă așteptam la ea. Ciorba rădăuțeană era o ciorbă rădăuțeană. Nu aveam nicio așteptare în privința ei. Mi-o face mama acasă, o face și mama lui și tot așa.

Sendvișul a fost tare bun, combinația de vită, cheddar și ardei copt fiind foarte inspirată. Cheesecake-ul poate fi trecut cu vederea.

Papila are pe Google 4,8 stele din 5. Rar se poate mai bine, dar la final pleci de acolo și te întrebi câte dintre acele stele vin pentru design și câte pentru mâncare. Eu nu i-aș putea acorda nicio stea, pentru că m-am dus acolo pentru ramen și nu am primit ramen. Și, OK, sendvișul a fost bun, dar niciodată nu ies în oraș să mă duc să mănânc un sendviș. Mi-l fac acasă sau mi-l iau la pachet. În plus, am plătit mai bine de 100 de lei pentru două ciorbe mediocre și un sendviș bun, ceea ce mi se pare mult, foarte mult, pentru puțin.

Așa că, la final, Papila este (încă) un loc foarte frumos din București în care nu voi mai reveni atunci când mi-e foame pentru că nu am de ce, nu își atinge scopul. Eu nu ies la restaurant să admir designul, ci să mănânc. Atât de simplu.

Băi, și chiar am încercat să scriu de bine…

Sursa Foto: https://www.facebook.com/papila.kitchen/