Aveam o carte cu coperți dure. Se numea Povești Fermecate Rusești. Cred că mulți copii care acum au ajuns oameni mari, de vârsta mea, au avut în mâini coperțile alea frumoase, au stat alături de Preaînțeleapta Vasilisa, s-au uitat la hainele colorate pe care toți eroii le purtau. Când am mai crescut ceva, am dat de merdenelele din București, altă poveste. Cu merdenele m-am făcut om mare (și continui să mă fac), cu alea de la Victoriei, cu alea de la ASE, cu alea de la Amzei. În vara asta am ajuns la Sankt Petersburg și coperțile alea din copilărie au prins viață și tot aici am mâncat cea mai bună merdenea din viața mea, cu foi aurii ca niște comori. Parcă a fost o poveste.

Față de Moscova, Sankt Petersburg are un cu totul alt ritm. Bine, și dimensiunile sunt altfel, parcă mai pământene, astfel că nici graba de a ajunge dintr-un loc în altul nu este la fel de mare. Și dacă este, poți să iei și aici un metrou, cu stații la fel de frumoase, iar în loc de bilet sau de cartele, vei primi pentru o călătorie un bănuț, nu fermecat, dar tot frumușel. Ajungi cu el oriunde (aproape).

Clădirile sunt frumoase, cu acel parfum imperial pe care Moscova socialistă, Moscova oamenilor muncii, nu l-a simțit niciodată. Străzile nu mai sunt la fel de bune, dar sunt mai mici și te simți bine pe dânsele. Orașul este mai colorat. Ziua era aproape fără final în iunie.

Magazinele păstrează cam același aer, de demult, de când marketingul nu era așa de rafinat (mincinos, adică). Sentimentul de autenticitate te îmbie să cumperi, pentru că ai senzația de adevărat. Doar n-o să te tragă pe sfoară nu știu ce bătrânică de la tejghea și nici ciocolata aia groasă nu are cum să adune atâtea E-uri în ea când pe ambalaj sunt piticii din povești. Și mai dai în magazine de brânzici cu stafide sau cu vanilie. Nu există leac să te facă să te oprești din păpat ghidușiile alea.

Hermitage-ul cel albastru-verzuliu stă ca un smarald-safir pe malul Nevei, bogăția din pântecele sale fiind imposibil de descris în cuvinte. Trebuie să vezi ca să crezi. Era o sală toată îmbrăcată în aur în care se adunau țarii și copiii lor în jurul bradului de Crăciun. Dacă aveai aur pe pereți, sub brad ce mai găseai?

Nu cred că am văzut în viața mea ceva mai meticulos realizat decât acest palat. După ce am terminat cu Hermitage-ul (luați-vă o zi, să nu alergați de colo-colo), am mers și la General Staff Building, un muzeu ceva mai nou care are o colecție impresionantă de artă. Toți au zis prezent, Monet, Picasso, Renoir, Gauguin, Matisse…chiar și dansul lui Matisse este acolo. Vă dați seama?

Mai peste tot sunt frumuseți de biserici, dacă vouă vă plac, dar chiar și dacă nu, tot merită să vezi dantela de pe Savior on the Spilled Blood. Dacă vrei ceva mai amuzant, eu zic să dai o fugă până la baletul Mariinsky și să te uiți la oameni. Nu ai nevoie de bilet și de cele mai multe ori spectacolul este acolo unde nu te aștepți. Lume frumoasă de azi, dar și lume care a rămas blocată între cine știe ce coperți de carte veche apar la baletul faimos. Te bușește râsul, ăla bun, nu răutăcios. Am stat acolo cred că vreo oră tot uitându-ne la oameni.

De partea cealaltă a Nevei este este Zayachy Island, iar pe ea se află Peter and Paul Cathedral, acolo unde sunt îngropați mai toți țarii Rusiei, inclusiv ultimii dintre Romanovi, cu Anastasia cu tot, omorâți toți de bolșevici. Catedrala are o turlă aurită ca o suliță imensă. Parcă nu are nimic reconciliant, parcă este o luptă. Cum am ieșit însă din fortăreață, lumea era la bere și la soare, la povești despre altele. Erau niște bunici care făceau baie în Neva. Am încercat și noi apa cu degetul, dar am zis că nu e de noi. Moșuleții ne-au abordat imediat. Noi nu vorbeam rusa, ei nu pricepeau româna, dar le-am zis de Ceaușescu și ne-au dat un OK mare. Da, da! Măcar asta înțelegeam.

Am stat sub soarele nopților de vară cam o oră acolo, uitându-ne la bărcile care brăzdau apa și la safir-smaraldul de Hermitage. Și că tot am menționat de safir, mergeți și pe la Sankt Petersburg Mosque, pentru că este foarte aproape de insuliță. Puteți trece apa chiar cu un caiac roșu, că le place lor culoarea asta.

Citește și:  Ghid de supraviețuire în Rusia (pentru că trebuie să ajungeți și acolo)

Dincolo de Hermitage, din Sankt Petersburg ajungi foarte ușor, cu autobuzul de exemplu, la alte două palate Peterhof (Palatul de Vară) și Tsarskoye Selo. În drum spre Peterhof, am aflat și eu ce înseamnă zicala din mână-n mână, până-n fund la taxatoare. În fundul autobuzului care ne ducea spre palat, un fel de dovleac pe roți, era o taxatoare, iar biletul trebuia să treacă din mână-n mână până când ajungea la ea (nu neapărat în fund :)), aceasta fiind unica metodă de validare a biletului. Un sărman fără bilet a fost aruncat fără milă afară. Nu a mai ajuns la palat. După ce și-a încheiat misiunea, taxatoarea-cerber și-a luat locul undeva în mijlocul dovleacului pe un scaun-tron înălțat ușor ca să priceapă toți cine era regina acolo.

Revenind la Peterhof, palatul a fost făcut la ordinul lui Petru cel Mare dorindu-se la vremea aceea să fie un rival al Versailles-ului. Eu zic că i-a ieșit cu vârf și îndesat pentru că deși nu mai țin minte mare lucru din Versaille, Peterhof este cu mine mai mereu. Palatul a fost aproape complet distrus în cel de-Al Doilea Război Mondial, așa că ceea ce se vede acum este practic o construcție nouă. Bogăția este absolut copleșitoare, detaliile din camere sunt dincolo de orice închipuire.

Cum arată sala de mese, cum sunt acele porțelanuri, cum este sala de bal, cum sunt toate. Cromatica, draperiile, catifeaua, picturile. Nimic din ce facem acum nu mai naște astfel de povești. Dar la Peterhof, ceea ce este cu adevărat impresionant sunt fântânile. Zeci de statui de aur, fese perfecte de zei, scări, apă care vine din izvoare subterane și care țâșnește pe te miri unde fără a fi folosite pompe…Adica, da, sigur, și la Versaille este o grădină cu trandafiri și o sală a oglinzilor, dar totuși.

Tsarskoye Selo este o reședință pe care Petru cel Mare i-a dăruit-o soției sale, Ecaterina I. Aș vrea să luăm o mică pauză aici pentru a evalua tipul de cadouri care se făceau pe atunci.

Așa, acum că ne-am revenit, v-aș sugera să vă luați biletele înainte de a ajunge la Tsarskoye Selo, pentru că sunt niște cozi imense, formate mai ales din asiatici gălăgioși, motiv pentru care noi nu am reușit să intrăm în palat. Și așa însă, experiența a fost perfectă pentru că palatul este dincolo de frumos, albastru ca cerul și ca marea în cele mai bune zile ale lor. În plus, am făcut și un picnic departe de ochii unui gardian, așa că am avut și ceva conținut de adrenalină pus pe pâine, brânză, roșii și parcă ceva afumătură acvatică.

Citește și:  Sudul Frantei, rasaritul starii de bine. Ep. 1

Și dincolo de palate și de nopți cu soare, în Sankt Peteresburg am mâncat ca o țarină, ceea ce pentru mine este echivalentul unui palat oricum. Am mâncat solyanka plină de afumatură la o crâșmă, Dachniki, pe care v-o recomand cu multă căldură. Mișto era că lângă zeamă, uneori puneau și un păhărel de vodculiță. Tot aici, unde am dat de un chelner cu aspect de luptător, dar pe care, nu știu de ce, în loc să te temi de el, îți venea să îl mângâi pe creștet, am mâncat niște colțunași ca niște minuni umpluți cu vișine, fierți, nu prăjiți. În altă parte, la Izba Russian Cuisine, am mâncat ciorbă de varză și din întâmplare într-o zi am trecut pe lângă Pyshechka Ginza, unde am ras niște gogoșele calde și bune de ne-au lăsat fără suflare.

Dar dintre toate poveștile culinare, la piața Sennoy Market, unde găsești bunătăți mii, am dat de cea mai mare bunătate dintre toate: o merdenea cu foi crocante și cu un miez auriu ca soarele din acele zile. 

Nu știu cu ce rămâneți voi din istoria asta, dar știu sigur că madlena mea proustiană este merdeneaua rusească pentru că doar ea și căldura ei parcă m-au făcut țânc din nou, ca atunci când citeam poveștile fermecate rusești dintre coperțile mari și colorate. De basm, nu?

Citește și:  It's London, baby, cu un pic de Banksy

Articole pe acelasi subiect:

Moscova sau de ce mai mult chiar este cu adevărat ... Moscova este un oraș alfa. Dacă vreodată ai avut dubii în legătură cu importanța mărimii, că mai mult chiar e mai mult, înseamnă că nu ai văzut un ora...
Ghid de supraviețuire în Rusia (pentru că trebuie ... Stimați gospodari, Înainte de a începe a vă povesti despre cum este în Rusia în detaliu (știm că nu citiți tot, dar ne ajută pe noi să ne amintim l...

2 comentarii

Reply

M-am trezit…:) O jumatate de ora am parasit scaunul si am calatorit printr-o lume de vis,,! Am simtit ceva greu de explicat… Am fugit cu gandul la copilaria micutilor ţari si imensitatea palatelor… Oare reuseau sa isi cunoasca in totalitate casa_ ? Acum, ne bucuram noi, turistii, de aceste frumuseti.. Visul meu ramane.., sa vad Sankt Petersburg in perioada noptilor albe…

Reply

Poza 91 este pentru mine cea mai frumoasa… 🙂 Simt bucuria traita de tine.. Ce zici?

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.