Delta Dunarii in mijlocul toamnei

Eram ieri cu o treaba pentru munca. Stateam de vorba cu un om care-mi povestea ceva despre conducte de gaze si cum sa te bransezi la ele iar eu ma uitam la el, prin el, si ma intrebam un singur lucru: ce naiba caut aici si de ce-mi pierd timpul cu o treaba care nu ma intereseaza deloc, dar absolut deloc? Abia revenisem din Delta iar orasul asta imi parea mai tampit ca niciodata.

Nu este prima data cand va vorbesc despre Delta si de ce trebuie sa ajungeti acolo, dar ma gandesc ca nu fac mare rau daca va mai spun o data. Scurt, ca sa nu va consum timpul degeaba.

Am fost de aceasta data in Sfantu Gheorghe dintr-un singur motiv. Vroiam sa plecam undeva si ni s-a parut ca muntele nu ar fi fost cea mai buna varianta. Nu era nici de ski, nici de drumetii. Nu-l prea simteam. Ne-am uitat dupa o cazare si din pura intamplarea am ajuns la Deltarium Aegis. Am sunat iar oamenii de acolo ne-au spus ca ne costa 150 de lei pe noapte dubla, ca incalzesc camerele pentru noi si ca nu prea mai este nimeni in mijlocul toamnei acolo. Pescarii profesionisti stiu insa ca pestele bun acum se prinde, cand hrana nu se mai gaseste peste tot, iar ramele din undite devin tot mai apetisante. Stiam si noi asta, dar nu ne-a prea fost cu folos.

Tot oamenii de aici ne-au spus ca ne ajuta si cu transportul de la Murighiol la Sfantul Gheorghe. Drumul este tare, tare bun pana in Murighiol iar cum noi veneam din Constanta in doua ore am si fost in buza debarcaderului cu nea Doru care ne astepta ca o paine calda. Ne-am suit in barca lui si trebuie sa recunosc ca vreme de doua ore am tremurat de nu am mai stiut de noi cu mici intreruperi intre doua inghitituri de bere sau tarie.

Nu vezi Delta aia indecent colorata de vara, ci mai timida, cu nuante de auriu, cenusiu, argintiu, verde crud si verde uscat. Mai sunt si vietati d-ale locului, adica pelicani, egrete, cormorani, puzderie de rate si de pescarusi, dar nu la fel ca vara. In pustietatea sa, locul are insa acum o frumusete aparte. Eu nu stiu daca voi ati vazut vreodata marea inghetata, dar este fabuloasa, mai frumoasa decat in orice zi de vara. Cam asa este si cu Dunarea.

Dupa doua ore am ajuns bocna, dar sotia lui nea Doru stia ca-i vin oaspeti rataciti in miez de toamna asa ca ne-a pregatit niste canute cu palinca fiarta si cu niste boabe de piper prin dansa. Nu avea niciun rost primirea asta daca era vara, dar asa ne-a mers la suflet. Deltarium Aegis este o pensiune tare frumoasa, cum rar mai gasesti pe la noi, care pastreaza si ceva de-al locului, cum ar fi acoperisul de stuf sau niste stalpi de lemn albastru, imbie elemente mediteraneene dar si colturi din arfitectura cubista.

„Mie nu mi-a placut deloc”, ne spune nea Doru. „Asa au vrut arhitectii. Eu as fi vrut ceva mai simplu.” Nu i-o fi placand lui, dar noua ne-a placut mult de tot. Camerele au pe unul dintre ziduri picturi manuale inspirate tot din viata din Delta, iar patul aminteste de lijanca din casele locului. Lijanca este un fel de pat de pamant care este insa in legatura cu un cuptor. Adica in timp ce tu stai frumos cocotat pe lijanca, focul trosneste langa tine iar caldura lui te inconjoara. Simtiti cum va incalziti de sus pana jos?

Dupa palinca, pe masa au aparut farfurii de ceramica iar in mijloc sotia lui nea Doru, o bucatareasa cum rar gasesti, ne-a adus o saramura de crap aburinda. Saramura adevarata, cu o zeama albicioasa si cu bucati mari de crap acoperite cu legume maruntite. Plus o farfurie cu ciusca buna, ardei iute adica, si niste paharele pline cu mujdei de statea lingura in el. Iar inainte de saramura am mancat si niste peste afumat cu ceapa dulce. Dupa am mai mancat si niste gogosi tavalite prin zahar si umplute cu rahat. Nici nu mai puteam respira. Pe la 6 seara se facuse bezna iar un pic mai tarziu cerul s-a umplut de stele. O liniste de auzeai cum cresc firele de iarba. Nu auzi „zgomotul” asta la oras. Pe la 9 cu indulgenta eram in pat dormind. Lemn.

A doua zi, dis de dimineata, nea Doru a plecat cu baietii la peste iar noi am ramas in sat. Sfantu Gheorghe este un sat frumos si asezat, cu case colorate vioi si cu drumuri de pamant. Pana la mare faci cam un kilometru jumate, dar nu simti drumul in timp ce treci pe langa lebede, rate, vaci si alte vietati. Si tot asa, cu ochii intr-o parte si-n alta, ajungi la mare. Nisipul este inca fin, desi frigul il mai intareste. Mai sunt cativa oameni care urmaresc linia apei. Vantul bate. Val dupa val. Liniste. Incepi sa faci pasi. Sa urmaresti si tu linia marii. Fara directie. Unde te duce ea este bine. Ea stie cel mai bine. Melci tot mai mari. Scoici sub talpi. Nimeni. Frig. Ai nevoie de astfel de locuri din cand in cand mai ales dupa ce orasul asta se lipeste de tine si nu te mai curata nici mii de spalari.

Dupa vreo ora ne-am intors la Deltarium iar baietii au venit si ei cu un peste prins. O stiuca frumoasa de 1,7 kile, cea mai mare captura de cand mergem noi in Delta. Masa era gata. Icre pe paine, ciorba de peste fierbinte, cu verdeata din belsug si cu legume de sezon. Ciorba adevarata dreasa cu usturoi zdravan si iutita cu ciusca de-a casei. Un deliciu. O portie si inca o portie. Apoi ceva simplu. Crap prajit, cu mujdei ca o smantana si cu mamaliga aurie. Apoi placinta cu branza dulce. Ne pierdusem iar respiratia. Am luat-o din nou spre mare sa ne revenim.

In ultima zi am plecat cu nea Doru in rezervatie. Nu ai voie sa mergi in Sfantu Gheorghe fara sa dai o fuga in Melea. Nu stiti ce-i aia Melea, nu-i asa? Este un loc unde vara se aduna toate pasarile Deltei. Toate. Este ca un camp intre ape plin ochi cu vietati, cu nuferi, cu vegetatie. Este uluitor. Noi l-am prins la apus, cand verdeata nu mai era verde, iar pasarile deja plecasera spre tari mai calde. Dar chiar si asa locul avea ceva magic. Era ca o promisiune a ceva ce se va intampla, ca o nada care sigur te aduce din nou aici. Nea Doru ne-a mai aratat un vechi centru de colectare al pestelui si locul unde Dunarea se varsa in mare. Ne-a spus ca acolo mor multi oameni pentru ca atunci cand cele doua ape se unesc, in loc sa fie cald locul, apa este atat de rece incat iti taie picioarele.

Ni s-a facut din nou frig asa ca ne-am intors cu barca la Deltarium unde sotia lui nea Doru ne astepta cu un bors fierbinte de pastruga iar din stiuca prinsa cu o zi inainte facute o mancare traditionala. A fiert pestele, l-a sarat, i-a scos oasele, iar peste bucatelele albe de carne de stiuca a pus un piure de cartofi, facut insa in apa in care fiersese pestele. Deasupra a pus muraturi. La final ne-a adus prajitura cu nuca, mere si alte fructe, tavalita prin zahar pudra. Am stat o ora sa ne revenim si apoi am plecat de tot, spre oras.

In total, cazarea la Deltarium Aegis, doua nopti, cu transport, mancare si bautura ne-au costat 450 de lei de caciula. Daca voi credeti ca puteti face ceva mai bun cu banii astia, spuneti-ne si noua. Daca nu, plecati din orasul asta cat mai repede. Aveti nevoie de tot pustiul ala.