Japonia în zece zile. Despre căprioare și alte minuni în Nara

Continuăm de aici.

Nara este faimoasă pentru două lucruri. Pentru căprioarele care umblă liber prin parcul din oraș și pentru templul Tōdai-ji, acolo unde este cea mai mare statuie din bronz a lui Budha.

Locul este ireal. Adică iei biscuiți din ceva pastă de bambus și te duci la căprioare și alea vin să-ți mănânce din palmă. Animalele sunt peste tot, pe trecerea de pietoni, pe stradă, sub copac, în templul lui Budha. Sute și sute de căprioare peste tot. O dai în mintea copiilor, noi oricum nefiind pe deplin maturizați. Admit, am hrănit o caprioară cu un măr și apoi ne făceam probleme dacă nu cumva am vătămat biata creatură.

Înțelepciunea din viața de după

Templul este tare frumos, dar cea mai tare parte este un stâlp la baza căruia se află o gaură. Am văzut eu că toți copiii trec pe acolo, dar nu mi-am pus problema să încerc de teama de a nu rămâne înțepenită și de frica ridicolului care ar fi urmat imediat după.

Până la urmă însă, cu susținerea necesară din partea camaradului meu, care cred că era mai degrabă mânat de curiozitatea de a mă vedea blocată acolo decât de alte interese nobile, m-am pus în genunchi și am decis să văd dacă trec prin gaură.

Spre surprinderea mea și a fanilor mei, am trecut și a fost tare mișto senzația. Se spune că acela care trece prin gaură, va avea mare istețime în viața viitoare. Cu viața astea ne-am cam lămurit cum stă treaba 🙂

Revin un pic la căprioare și vă mai spun că ceea ce este cu adevărat foarte mișto este că ele pot să dea din cap ca și cum te-ar saluta. Au preluat ceva din gestul oamenilor și bineînțeles că utilizează tehnica pentru a primi cât mai mulți biscuiți de bambus. Noi am dat tot ce aveam și am și plusat cu un cotor de măr.

Ultima cină…din Nara (normal)

Desigur, nu putea să plecăm din Nara fără să…MÂNCĂĂĂĂM!!!

Am nimerit în cea mai drăguță crâșmă posibilă și din păcate nu mi-am notat cum se numește. Eram puțin înghețați, dar înăuntru se cocea o căldură tare prietenoasă.

Ne-am luat niște supe cu niște tăiței grași și lucioși, cu gust de mare și limpede ca un lac de munte. Pluteau niște ciupercuțe frumoase prin ea. Am mai luat un bol de orez cu creveți prăjiți și o bere imensă. Cred că sticla era de un litru. Când dădeau comanda la bucătarie, chelnerițele aveau un fel de ritual. Micuțele strigau felul de mâncare, iar femeile de la cuptor repetau și ele în cor același lucru și tot așa. Era ca un ecou continuu acolo. Tare nostim. Am mâncat tot și seara am ajuns în Osaka.

Aveam firimituri de biscuiți pentru căprioare în buzunare. Am găsit iar pijamele, dar de data asta erau niște kimonouri frumoase și un brâu pentru fiecare. Aveam și tatami, dar tot în pat ne-am tolănit pe niște cearceafuri albe ca zăpada de pe Fuji. Am dormit ca în povești în țara celor 126 de milioane de pitici.

Citiți aici de ce trebuie să stați mai mult de o zi în Osaka.

Japonia în zece zile. Osaka și niște concluzii

Până atunci, recapitularea!

1. Japonia în zece zile. Introducere în Tokyo
2. Japonia în zece zile. La pas prin Tokyo
3. Japonia în zece zile. Arta din Tokyo
4. Japonia în zece zile. Grădinile din Kanazawa
5. Japonia în zece zile. Despre mâncare în Kyoto