Japonia în zece zile. Osaka și niște concluzii

Continuăm de aici.

Înainte de culcare, am ieșit puțin prin Osaka. Am stat doar o noapte în Osaka și regret și acum decizia. Din ce am văzut, orașul merită cel puțin două nopți.

Am prins cam ultima tură pentru a urca în Umeda Sky Building. Clădirea este cel mai cunoscut loc din Osaka. Cu o înălțime de 170 de metri, particularitatea construcției este o grădină circulară suspendată la ultimul etaj, panorama asupra orașului fiind absolut uluitoare.

Spațiul nu este îngrădit cu garduri de sârmă, ci protejat doar prin intermediul unui paravan de sticlă,  care nu obturează în niciun fel privirea asupra orașului.

Se auzea tot zgomotul metropolei, se vedeau trenurile trecând ca niște șerpi printre clădiri, muzica.

Se auzeau Frank Sinatra și vântul. Nu prea poți să concurezi cu asta.

Și mai era un lucru frumos. Pe podeaua acelei grădini suspendate erau inserate niște particule fosforescente. Aveai impresia că mergi printre sute de licurici. Nici cu asta nu prea ai cum să concurezi.

Am mai tras un pic de noi să mai vedem una alta. Gara orașului este extraordinar de frumoasă. În București, gara este un punct terminal, în Osaka, din gara centrală plecau trenurile peste tot, în toate direcțiile.

Metrourile subterane sau de suprafață tot acolo se intersectau. Mi s-a părut mai aglomerată această gară decât cea din Tokyo. Am ajuns într-un final la noi la hotel și am căzut lemn. Mai trebuia o seară clar. Măcar de dragul de a sta în acele kimonouri din partea casei.

Piața de vechituri din Osaka e altceva. E ce trebuie

A doua zi, când să plecăm prin oraș, am dat cu nasucul fix într-o piață de vechituri. Incredibil ce comori am găsit pe acolo. Mi-am luat un kimono de mătase cu 10 dolari, unul de bumbac cu vreo cinci și încă unul cu mai puțin de atât. Desigur, am completat cu accesoriile necesare, brâuri de mătase și altele. Nu, nu m-am oprit la asta.

Am mai luat și vreo trei tablouri pentru acasă. În timp ce scormoneam frenetic prin grămezile de haine, a venit un bătrân la mine care mi-a arătat prin intermediul Google translate un mesaj: eu nu pot să mă uit la marfă dacă tu faci o astfel de dezordine. Pam-pam. Cred că m-am făcut roșie ca focul de rușine și m-am retras un pic în spate.

Într-adevăr, tipa care avea una dintre tarabele de kimonouri le aranja mereu pe toate, majoritatea localnicilor analizând marfa din teanc, fără a scoate produsul. M-am conformat și eu regulilor și am cam terminat cu shoppingul. Am mai găsit un lucru.

O păpușică la un bătrânel, a naibii pielea pe el. Am luat și o păpușică, nu eu, camaradul, așa să arătam la prieteni ce le poate capul japonezilor.

Un palat nou după unul vechi

Tot în ziua aceea am mai vizitat palatul din Osaka, care de fapt a fost reconstruit la fel ca majoritatea templelor din Japonia. Cum mai toate erau făcute din lemn, mai toate au avut de înfruntat un foc la viața lor, așa că mai toate au avut ceva de pierdut.

Apoi am ajuns în cartierul Dōtonbori, ceva aproape de neconceput pentru o minte europeană, chiar și mai periferică. O mare de oameni, restaurante la tot colțul, gălăgie, îmbulzeală, un centru vechi pe sterorizi, dar cu o autenticitate savuroasă.

Din Osaka, am revenit în Tokyo pentru o ultimă noapte pe care ne-am petrecut-o într-un hostel cu totul aparte, un fel de Matrix al hostelurilor. Camerele de fete erau separate de cele de băieți și fiecare astfel de cameră era un fel de tub bine ventilat. Am dormit foarte prost și am aflat cu această ocazie că lucruri care altă dată nu ma deranjau, cum ar fi gălăgia sau un pat prost, acum îmi pot strica o seară.

Concluzia e că nu e nicio concluzie

Când am revenit în țară m-am tot gândit ce concluzie aș putea să trag. M-am apucat și am citit o carte despre cultura japoneză. Am mai elucidat niște aspecte, dar la final nu știu ce să zic.

La final este un spațiu complet diferit de tot ce știi, îl iei așa cum este, înțelegi ce poți din el, din forța și delicatețea lui, din oamenii amabili, dar însingurați, din mâncarea minunată și atenția la orice detaliu. Din toate ciudațeniile alea. La final este un loc unic prin lipsa de influențe străine, prin izolarea geografică mai ales.

Cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea au fost cele pe care nu le-am înțeles în totalitate, care m-au forțat să mai caut. La fel e și cu oamenii. Te marchează excepțiile.

La fel e și cu Japonia, nu am înțeles mai nimic din ea, dar adesea îmi zboară gândul la fel și fel de semne de întrebare legate de această țară. Poate mai încolo, în viața de după, vor veni și înțelegerea și priceperea și răbdarea…și înțelepciunea (dacă tot am trecut prin stâlpul din Nara)

Citiți tot ce am scris despre subiectul Japonia, aici:

1. Japonia în zece zile. Introducere în Tokyo
2. Japonia în zece zile. La pas prin Tokyo
3. Japonia în zece zile. Arta din Tokyo
4. Japonia în zece zile. Grădinile din Kanazawa
5. Japonia în zece zile. Despre mâncare în Kyoto
6. Japonia în zece zile. Despre căprioare și alte minuni în Nara
7. Japonia în zele zile. Osaka și niște concluzii