Putin altfel in Iordania – Amman

Ordonat, ma duc la sala cat de des pot. Este rugaciunea mea de dimineata ca oricum alta nu am stiut niciodata si nici bani suficienti de psiholog nu am gasit. Imi tin casa in ordine. Nu sala de operatii, desi in comparatie cu spitalele pe care le-am vazut, casa mea este spirt. Nu intarzii la munca, nu mult oricum, si incerc sa-mi fac treaba bine, atat cat pot eu de bine. Uneori insa ma prinde dimineata in club, dorm putin, tip la ai mei, vorbesc urat, exagerez cu mancarea si nu numai. Si uneori ajung in Iordania.

Am aterizat la 3 dimineata in Amman, cum altfel? Nu e timp pentru ore normale intr-o tara care are ca vecini Iraqul, Palestina, Israelul, Siria si Arabia Saudita, care primeste refugiati de peste tot, dar in care este liniste. In Bruxelles tocmai fusese un atentat, in Amman lumea dormea. Masinile conduse de militari cu arme protapite pe capote au grija de acest somn, nu forte divine.

Aeroportul din Amman este urias. Are forme de scoici pe acoperis, este mult prea mare pentru traficul pe care il sustine, dar este un proiect optimist pentru o tara care se incapataneaza sa creada in dezvoltarea ei.

Am luat o masinuta si am pornit spre centrul orasului. Te descurci greu cu hartile. Una iti spune GPS-ul, alta iti spune drumul. Cladiri neterminate, moschei luminate cu neoane verzi, grupuri de oameni care beau cafea in puterea noptii ca sa-i prinda ziua. Un soarece ne-a trecut drumul. Se pot turna filme horror la periferiile orasului. Nu ar fi fost un loc in care sa-mi doresc sa fac o pana.

In centru, strazile erau murdare. Nu a fost un soc. Gandaci erau si in sala de reanimare din Spitalul Militar din Constanta. Nu era multa lume. Ne-a oprit politia. Ne-a lasat sa plecam repede. Obloanele erau trase peste tot. Am fi tras si noi obloanele, dar nenorocita aia de cazare refuza sa apara pe GPS. Cred ca ne-am invartit vreo doua ore, de cateva ori am trecut si prin fata hotelului in care trebuia sa stam, iar intr-un final l-am si vazut. Era vreo 5 cred. Am lasat masina in spate.

Am dormit 3 ore. Nu am putut mai mult. Nu ca nu as fi vrut, dar Ammanul nu te lasa. Tiiiiit-tit-ttititi-tit-TIT-TIT!!!! Trezirea. Masinile urlau una la alta, un politist diriija traficul sau macar incerca sa o faca, oamenii traversau strazile de parca erau imuni la ciocnirea cu metalul. Or fi fost. Obloanele se ridicasera. Viata incepuse.

M-am dus clatinandu-ma aproape la micul dejun. Hummus fin, branza, oua fierte, lipiute, cafea. Era mai bine. Afara era atat de cald incat blugii lungi erau incomozi.

Casele din centrul vechi nu au arabescuri decadente asa cum ma asteptam, asa cum am vazut in Maroc, Cairo sau Istanbul. Sunt case drepte, albe sau nisipii, neterminate, inconvoiate de antene. Unele cladiri poarta statui pe ele, dar sunt putine. Moscheea cea mare este mica. Sunt vestigii romane, dar dupa ce ai vazut Roma cum sa te mai impresioneze ceva? Si totusi galagia este hipnotizanta. Si totusi, sucul de trestie baut la tejghea este delicios, dar si mai delicios este sucul de rodie proaspat zdrobita. Si totusi, piata de fructe este mai plina de vorbe decat de mere. Si totusi, bazarul este atat de colorat incat Roma iti dispare din minte.

Mergi mai departe si ajungi la Teatrul Roman. Asa, si? Dupa ce vezi Colosseumul care gazduieste 65.000 de oameni de ce sa te impresioneze o structura pentru 6-7.000 de oameni? Si totusi. Copiii vin la tine si te intreaba in engleza de unde esti si rad. Credeam ca vor bani. M-a tras cineva de maneca si mi-a zis sa-mi revin, sa nu mai fiu autista. M-am uitat din nou la fetitele care ma incojurasera. Voiau poze, nu bani. Nici nu au vrut sa vada cum au iesit. Doar voiau sa le fac poze. Ochi negri pe chipul masliniu pe trup mic invelit in uniforma ca marea. Contrastele imi plac.

Daca urci pe ultimele trepte ale Teatrului, vezi tot orasul de sus. Nu este Parisul, nu este Londra, habar nu am cum este New Yorkul. Si totusi iti place. Asa degeaba, cum iti place un om despre care nu stii nimic.

Am mers pe jos pana la Citadela, un loc care se vede de pe treptele Teatrului Roman, un loc in care sunt alte vestigii, coloane, firimituri de sculpturi, pamant rosu si flori galbene. Este o atractie turistica, dar nu este semnalizata nicicum. Am luat-o prin spatele caselor, am mers prin niste tarana pentru ca se terminase asfaltul, dar am ajuns sus. Si am stat un pic. As fi dormit ceva. Erau niste fragmente de degete ale unei statui care se presupune care ar fi fost a lui Hercule si ar fi avut 13 metri. Un fel de David. David a avut noroc. Sta la racoare in Florenta. Aici e Amman.

A venit un om care a inceput sa ne povesteasca despre iubita lui, despre faptul ca si-a facut niste analize, ca isi iubeste fata. Ma gandeam cum ar fi fost daca ma apucam eu in Bucuresti sa-i spun in metrou cuiva despre omul pe care il iubesc eu. Cred ca-mi luam o tableta in cap de nu ma vedeam. Undeva, copiii inaltau zmeie. M-am gandit la vanatorii de zmeie a lui Khaled Hosseini. Coperta arata ca Ammanul in acel moment. Nu am inaltat niciodata un zmeu. Poate ar fi trebuit sa abordez un pusti acolo. Poate. Pe case erau graffiti-uri misto. Cer albastru si fete inconjurate de pisici care se uitau spre oras.

Am mancat la Hashem, in centru. Aveau mese de plastic si tacamuri de unica folosinta. Cred ca din greseala am folosit un tacam care nu mai era la prima utilizare. Nu am patit nimic. Nu aveau carne. Aveau hummus. Mi-am dat seama ca nu mancasem hummus niciodata pana atunci. Hummusul ala era ca matasea si pe deasupra lui era o pelicula de suc de lamaie. Nici falafel nu cred ca mai mancasem pana atunci. Toate adunate in lipii dolofane, toate amestecate cu tabouleh, tavalite prin sosuri picante, acompaniate de salata de vinete. E bine ca am mancat usor (relativ) pentru ca inainte de a ajunge la Hashem zarisem o strada unde stateau zeci de oameni la coada la un desert. Si cum statul la coada este o chestie incrustata in ADN-ul mioritic, ne-am zis ca trebuie sa stam si noi la coada mai ales ca era coada la mancare, respectiv la un desert, kunefe. Acest kunefe nu a fost cine stie ce, dar a fost una dintre cele mai misto cozi la care am stat vreodata.

Am zis ca nu ar fi rau sa verificam masina si cand am ajuns la ea am vazut ca fusesem binecuvantati cu o amenda. Am mutat masina si daca tot am pornit-o, am si dat o tura prin oras.

Exista si un alt Amman dincolo de cel al bazarurilor si al sucului de rodie. Exista Ammanul care creste, in care se construiesc sedii de banci si hoteluri luxoase, in care sunt proiecte rezidentiale premium. Pentru acest Amman se facuse deci aeroportul. Am lasat din nou masina si ne-am dus pe jos pe Rainbow Street, una dintre cele mai faimoase strazi din oras datorita numarului mare de cafenele. Am mers pe jos.  Am reusit sa pierdem drumul. Am intrebat. Toata lumea vorbea engleza. Toata lumea se oprea sa-ti dea indicatii. Cere un sfat in Paris sau in Budapesta. Te ratacesti mai tare.

Am ajuns si am zarit o cafenea plina ochi de lume care fuma narghilea. Eu nu sunt fan narghilea, dar cateva zeci de fumatori sunt extrem de convingatori. Si nici nu era asa de rau. Si nici limonada cu menta nu era rea. Si nici jocul de table. Ceea ce a fost insa rau a fost faptul ca mi-a murit telefonul si ca habar nu aveam cum sa ne intoarcem la hotel. Iar la 2 noaptea strazile din Amman nu mai sunt la fel de pline. Obloanele se trag. Am ajuns undeva la iesirea din oras. Am vazut un caine. M-am panicat instant. Intr-un colt de strada cineva facea carne la gratar. Mirosul ala m-a scos din frica. Mancarea cred ca m-ar lecui de orice. Atunci cand a trecut aroma carnitei fripte, a revenit extractul de frica. Dintr-un magazin de cafea a venit harta in forma umana. Am ajuns la cazare. Am cazut moarta. Ma pregateam inconstient pentru Marea Moarta.

Cititi continuarea aici si aici.

4 thoughts on “Putin altfel in Iordania – Amman”

  1. Trebuia sa te bagi in jocul pustilor si sa inalti un zmeu.. eu am salvat poza pe desktop, este tare vesela. Am un zmeu rosu si unul azur.

  2. Buna, ne-am recomandat si nou cineva sa mergem in PETRA> Cum e situatia politica acolo ? ( E safe ca turist?) si prin Agentie ati recomanda si cand sa mergem ( perioada a anului)… evident to pentru scufundari am vrea 🙂

    1. Buna,

      Iordania este foarte safe, iar eforturile autoritatilor de a mentine aceasta stare sunt vizibile mai ales prin prezenta fortelor de ordine. Tara depinde de turism iar turistii nu vin daca se simt amenintati in vreun fel, asa ca fac iordanienii tot posibilul pentru a mentine linistea. Veti vedea ca veti fi opriti din cand in cand pentru controlul actelor si la fel veti vedea ca romanii sunt foarte bine primiti. Nu veti avea niciun fel de probleme. Noi nu am avut. Nu am mers prin agentie. Ca perioada va recomanda final de aprilie, inceput de mai pentru ca mai tarziu ar putea fi prea cald. Have fun!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *