Humus (Hummus) este un preparat oriental a cărui țară de origine nu este foarte clară, având influențe din culturile culinare ale Israelului, Siriei, Libanului și Iordaniei.

Humusul este o specialitate făcută din piure de năut, pastă de susan (tahini), ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente, în frunte cu usturoiul.

Cel mai bun humus ar trebui să fie cremos, dar în același timp și pufos, ușor. Nu e ușor și din punct de vedere caloric, nu te amăgi. Merge de minune cu o lipie proaspătă, drept aperitiv la prânz.

Am întâlnit cel mai delicios hummus la A la Turca, o semi-bombiță de pe Strada Lizeanu (București). 🙂

Humus – Ingrediente necesare

  • 2 cutii de năut fiert arăbesc la 400g (noi am luat Darinne)
  • 1 cățel de usturoi
  • 3 linguri de pastă de susan (tahini)
  • 1 lămâie
  • ulei de măsline
  • măsline verzi
  • pătrunjel
  • sare
  • semințe de pin
  • chimion/paprika dulce

Timp necesar: 20 de minute

Cum se prepară Humus?
Adaugi totul într-un blender după cum urmează:

  1. Năut

    Am ales năut la conservă, dar dacă vrei năut proaspăt este foarte bine. Singurul dezavantaj ar fi că se lungeste timpul total de preparare, cât se fierbe.

  2. Tahini

    Sunt mai multe mărci de tahini pe piață, dar fiind un ingredient esențial pentru această rețetă de humus îți recomand să cumperi un tahini de calitate. Face diferența. 🙂

  3. Zeama unei lămâi proaspete

    Sucul de lămâie (helas) cumpărat din magazin nu are întotdeauna un gust rău, dar va face humusul să aibă un gust învechit și trist. Cumpără lămâi proaspete și humusul va avea un gust proaspăt și delicios. Adaugă lămâia treptat și gustă pentru a-l potrivi de gust.

  4. Usturoi

    Dacă amesteci usturoiul tăiat cu niște zeamă de lămâie și lași amestecul să se odihnească câteva minute, usturoiul își va pierde din tărie, dar își va păstra aroma deosebită.

  5. Ulei de măsline

    Unii nu adaugă ulei de măsline în blender, dar cred că o lingură sau două face consistența humusului să fie și mai cremoasă. Eu recomand!

  6. Chimion, felii de măsline verzi, semințe de pin

    Pentru decor și arome subtile în plus care fac preparatul cu atât mai special: chimion, un ingredient obișnuit în rețetele simple de humus, măslinele verzi tăiate felii, semințele de pin și uleiul de măsline de bună calitate.

  7. Bledezi totul până devine o pastă cremoasă precum cea din imagine

    Humus - Hummus reteta

Citește și:  Tagliatelle cu chorizo și hribi

Humus – Ponturi

  • Amestecă apă rece ca gheața odată cu tahini. E un truc ce pare să ajute humusul să fie ușor și mai pufos plus că îi dă o culoare frumoasă de fildeș
  • Se mai pot adauga la humus și: ierburi proaspete (pătrunjel, mentă), roșii uscate sau proaspete, semințe de susan.
Humus - Hummus reteta
Humus (Hummus) reteta

Poftă bună! Și nu uitați: Când gătiți ceva bun acasă sunteți mai fericiți.

2 comentarii

Reply

Nu sunt obisnuita cu astfel de mancaruri dar cum pentru fiecare exista un inceput sper ca si eu voi incepe sa gatesc asa cum o faci tu .. Fac fasole batuta (facaluita) piure de mazare, linte , etc.

Reply

Cand te apuci, vrem noi sa fim primii oaspeti 🙂

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.