O salată de vinete, ca preparat culinar, poate fi și o călătorie, de obicei una în timp. De fiecare dată când mănânc salată de vinete mă întorc în copilărie, la Comănești.
Perioada asta (sfârșit de vară, început de toamnă) este perioada vinetelor. Se zice că cele mai bune vinete le culegi în august, și că din septembrie încep să se amărască.
Așa că nu am mai pierdut vremea și am cules câteva vinete din grădină, am dat drumul la un foc, am pus o tablă deasupra și m-am apucat de treabă. Am copt câteva vinete și câțiva gogoșari, ca să am la congelator pentru la iarnă, iar pe patru dintre ele „le-am calificat” pentru o salată, că muream de poftă după tot mirosul ăla de afumat.
După ce s-au copt și s-au răcit cât să pot pune mâna pe ele dar nu cât să ajungă la temeperatura camerei, le-am curățat . Cum erau bine și uniform coapte le-am curățat de pieliță destul de ușor. Un castron cu apă pentru a-mi înmuia degetele din când în când a simplicat tot procesul.
Odată decojite le-am lăsat puțin la scurs într-o sită, iar apoi le-am mărunțit la mână, cu un satâr din lemn. Cu unul din oțel sau un cuțit prinde un gust ușor metalic. La fel și de la blender cică, dar n-am încercat niciodată. Le-am curățat și la interior de semințe, cât m-a ținut răbdarea, ca să nu scuip semințe ca țiganca Florica la fiecare felie mâncată.
După ce le-am mărunțit (eu le tai mai mărișor, că îmi place să simt bucățile de vinete în gură), le-am pus în castronul în care aveam să le servesc. Cum un preparat câștigă puncte dacă arată bine, e ideal ca salata de vinete să fie servită într-un castron cu motive tradiționale sau cu o oarecare patină a timpului pe el. E mai apreciat, mai ales dacă ai musafiri gurmanzi și deținători de cont de Instagram. 😉
Despre maioneză s-a scris mult (vezi și aici) iar limita e cerul, dar eu am făcut una simplă și foarte puțină, din 2 galbenușuri de ou, unul crud și unul fiert, ambele la temperatura camerei. Am frecat la ea cu ulei de floarea soarelui pănă am ajuns la cantitatea de care aveam nevoie, adică vreo 100 de grame, iar la urmă am pus o pișcătură de sare. Am amestecat-o cu vinetele mărunțite și am frecat vreo 10 minute cu o lingură de lemn.
Am potrivit de sare tot conținutul, am adăugat și puțin piper și albușul oului fiert folosit la maioneză, tăiat „fideluță”.
Fiind weekend, am pus și o ceapă roșie, tăiată julien și ea. Parcă salata de vinete nu e la fel de gustoasă fără ceapă, deci recomand din tot sufletul, mai ales dacă programul o permite. Mie mi-a permis. 🙂
Ca să mă bucur la maxim de ce am gătit am cumpărat o pâine mai specială de la Lidl (Pâinea Pădurarului), care s-a dovedit „match in heaven” cu salata de vinete.
Un preparat simplu, dar bucuriile și fericirea vin din lucruri mărunte, nu-i așa? 🙂
